Dieta în timpul sarcinii combate alergiile

O echipă de cercetători greci a ajuns la concluzia că o dietă mediteraneană în timpul perioadei de sarcină poate combate riscul apariţiei alergiilor şi astmului la copii.

Dieta mediteraneană este bogată în vegetale, fructe, cereale, legume, pâine cu grăunţe, nuci, ulei de măsline şi peşte. Sunt incluse produse lactate şi ouă, dar în cantităţi moderate.

Carnea albă şi roşie sunt acceptate în cantităţi mici. Studiile au demonstrat faptul că o dietă de tipul mediteraneană pare să diminueze predispoziţia copiilor la astm şi la alergii nazale şi de piele.

Programul de cercetare condus de doctorul Leda Chatzi, de la Universitatea din Creta a analizat 460 de viitoare mămici şi copiii lor, până la vârsta de şase ani.

Rezultatele prezentate au evidenţiat că majoritatea mămicilor care au urmat această dietă au avut un rezultat bun, în timp ce 36% au înregistrat în urma evaluărilor un scor mai mic.

Leda Chatzi a declarat pentru agenţia Reuters faptul că "acei copii din categoria scorurilor mici sunt mult mai expuşi riscului de a prezenta simptome de astm şi alergii. Acei copii ai căror mămici au avut mai mult de opt mese vegetale pe săptămână în timpul sarcinii nu au prezentat predispoziţie la astm. Acelaşi rezultat l-au avut şi mămicile care au avut mai mult de trei mese cu peşte pe săptămână".

Dieta de tip mediteranean este bogată în antioxidanţi şi în grăsimi omega 3, din peşte. Consumul acestora influenţează metabolismul fătului, astfel încât el este protejat de alergii şi astm.

Cu toate acestea, Leda Chatzi şi echipa sa de cercetători au declarat că mai sunt necesare o serie de studii pentru a putea înţelege mai bine mecanismul biologic ce stă în spatele acestor rezultate.

(13:10)