Persoanele care nu consumă carbohidraţi stau mai prost cu atenţia şi cu memoria.
Excluderea din dietă a carbohidraţilor vă poate ajuta să scădeţi în greutate, dar cauzează probleme cu memoria, avertizează un studiu american citat de publicaţia „Daily Mail“. Cercetarea a arătat că persoanele care au evitat alimentele cu amidon au obţinut rezultate mai proaste la testele de memorie decât cele care au mâncat paste, pâine şi cartofi. Carbohidraţii sunt o sursă importantă de energie pentru creier.
Regimul afectează şi memoria vizuală
Oamenii de ştiinţă au monitorizat, timp de trei săptămâni, 19 femei cu vârsta între 22 şi 55 de ani, din care o parte au ţinut o dietă echilibrată săracă în calorii, iar restul, o dietă fără carbohidraţi. Cercetătorii au observat că, într-o săptămână de regim, femeile care au renunţat la carbohidraţi au obţinut rezultate mai proaste la testele de memorie. Analizele au verificat atenţia, memoria pe termen scurt şi lung, precum şi pe cea vizuală.
Specialiştii susţin că dieta cu puţini carbohidraţi scade cantitatea de glucoză, folosită de celulele nervoase din creier pentru energie. „Studiul demonstrează că alimentele pe care le consumăm pot avea un impact imediat asupra comportamentului cognitiv. Dietele sărace în carbohidraţi sau cele care exclud aceste alimente au cel mai mare impact asupra memoriei“, explică Holly Taylor, coordonatorul studiului făcut la Tufts University din Boston (SUA).
Cea mai cunoscută dietă săracă în carbohidraţi este dieta Atkins, care exclude făina, zahărul şi cartofii, dar admite proteinele şi grăsimile.
Consumaţi mazăre şi fasole boabe
Cartofii, cerealele şi orezul sunt alimentele cu cel mai ridicat conţinut de amidon. „Dintre leguminoase sunt recomandate datorită amidonului fasolea boabe şi mazărea. Jumătate din numărul de calorii recomandate zilnic pentru persoanele sănătoase trebuie să provină din glucide. De exemplu, un bărbat trebuie să consume 2.500 de kilocalorii pe zi, din care 300 de kilocalorii le poate lua din pâine“, explică Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti. Din regim nu trebuie să lipsească nici zaharurile cu absorbţie rapidă, precum mierea, fructoza sau glucoza.