DIETA care a DISTRUS VIAȚA unui fost model. O altă vedetă cunoscută de la noi, probleme grave în urma regimului ţinut

DIETA care a DISTRUS VIAȚA unui fost model. O altă vedetă cunoscută de la noi, probleme grave în urma regimului ţinut

Dieta care a distrus viața unui fost model. O altă vedetă cunoscută de la noi a avut probleme grave în urma regimului ţinut

Ileana Badiu, fosta soţie a tenismanului Dinu Pescariu, susține, într-o postare pe pe un site de socializare, că dieta hiperproteică pe care i-a prescris-o un medic nutriționist i-a distrus viața. Iată mesajul pe care frumoasa româncă de 42 de ani l-a scris pe contul personal de socializare.

„Mie detoxul mi-a schimbat viața, pe când dieta hiperproteică de inspirație Atkins prescrisă de doamna doctor mi-a distrus-o. Am și acum foile primite în perioada în care am ținut dieta propusă de doamna doctor și îmi aduc aminte că a trebuit, timp de 2 săptămâni, să mănânc numai proteină animală, incluzând cașcaval gras, chiar și cu 45 la sută grăsime, mici sau slănină.

Pot accepta părerea oricui avizat despre conceptul detoxului, despre care admit că este și un business pe deasupra, la modă acum, așa cum la un moment dat era și consilierea de nutriție oferită de doamna doctor Tivadar și acum nu mai este, însă a altcuiva care, de-a lungul carierei, a fost impecabil în oferirea consultanței la capitolul nutriție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru doamna doctor era tot un business și majoritatea persoanelor pe care le întâlneam în sala de așteptare erau femei, așa ca și mine, care doreau să slăbească câteva kilograme cât mai repede ca să arate bine în costume de baie la mare, nu numai persoane cu necesitatea evidentă de a merge la nutriționist.

Eu nu am cunoștinte de specialitate. Sunt însă o femeie care a încercat dieta doamnei pe termen lung, al cărei rezultat principal a fost creșterea transaminazelor, acidul uric și, ulterior, mi s-a dublat numărul kilogramelor pierdute atunci. Nu sunt singura în această situație, ci mai toate colege mele de program nutriționist.

În urma detoxului pe care eu personal nu-l țin ca să pot mânca merdenele ci ca să mă relaxez și să îmi pun sistemul digestiv în pauză (lucru benefic pentru organism așa cum o explică nutriționiștii care nu sunt doar contra ca să fie contra unui curent pe care ei nu se mai pliaza), transaminazele mele sunt normale, colesterolul la fel și trigliceridele. Valori cu care aveam probleme înainte de a urma aceste cure. Nu mai spun că am slăbit și că de atunci eu personal nici nu mai am fluctutații de kilograme!”, a scris Badiu pe Facebook.

Sursă foto: Facebook