Înainte de a deveni actor celebru, Leonardo DiCaprio a fost doar "un copil foarte sărac", care a crescut într-un cartier în care violenţa, prostituţia şi traficul de droguri erau la ele acasă.
Potrivit Daily Mail, DiCaprio a mărturisit, într-un interviu acordat publicaţiei Los Angeles Times, că a ales actoria pentru a scăpa de mediul nociv în care trăia şi că deşi la petrecerile starurilor au existat mereu droguri, deci şi tentaţia, nu a consumat niciodată aşa ceva, deorace era conşient încă din copilărie de ravagiile pe care le produc aceste substanţe. El a explicat că în comparaţie cu viaţa din cartierul în care a crescut, viaţa la Hollywood i s-a părut "ca o plimbare în parc".
Leonardo DiCaprio a dezvăluit că exista "o reţea majoră de prostituţie la colţul străzii sale", din Los Angeles şi că adolescenţa i-a fost marcată de "crime şi violenţe" care se petreceau "peste tot". Lecţiile de actorie de la Hollywood, a spus actorul, l-au ajutat să se menţină pe drumul cel bun.
"Nu am consumat droguri niciodată. Pentru că vedeam aceste lucruri în fiecare zi, încă de când aveam trei sau patru ani. Aşadar, viaţa la Hollywood mi s-a părut după aceea ca o plimbare în parc. Mergeam la petreceri, drogurile erau acolo şi da, întotdeauna există acea tentaţie", a spus actorul.
Leonardo DiCaprio a povestit că decizia de a se înscrie la cursuri de actorie a luat-o după ce a fost agresat în mod repetat la şcoală.
"Acesta a fost evenimentul motivaţional major din viaţa mea. Aveam 15 ani şi i-am spus mamei mele: «Vreau să devin actor. Te rog, du-mă la audiţii». Pentru că trebuia neapărat să ies din sistemul public de şcolarizare", a mai spus DiCaprio.
- PENIBILI la propria NUNTĂ. Ruşii fac fotografii HILARE ce NU pot fi arătate urmaşilor| GALERIE FOTO
- Cum fac RUȘII DESZĂPEZIRE. Cele mai ciudate MAȘINĂRII și METODE total neașteptate | VIDEO și GALERIE FOTO