Timp de 60 de ani, Dianne Odell, din Memphis, a respirat cu ajutorul unui tub de metal. Însă, o pană de curent, a făcut ca în această dimineaţa tubul să nu mai pompeze aer către plămânii ei şi a încetat din viaţă, relatează CNN.
Generatorul pe care îl avea în casă nu a mai pornit, iar membrii familiei nu au reuşit să facă rost de un altul. "Am făcut tot ce s-a putut, dar nu am reuşit să o mai facem să respire", a declarat cumnatul ei, Will Breyer. "Dianne începuse să fie din ce în ce mai slăbită în ultimele luni şi nu a mai avut puterea să continue", a adăugat acesta.
Odell, a contractat o formă rară de poliomelită la vârsta de trei ani. De atunci nu s-a mai despărţit de părinţii ei şi de un tub de fier de peste 2 metri care suplimenta funcţiile plămânilor ei. Însă a continuat să trăiască şi să studieze. A terminat liceul şi a urmat cursurile unui colegiu, după care a scris o carte pentru copii despre "o stea care îţi poate îndeplini dorinţele", pe numele ei Blinky.
Ar fi putut avea parte de un aparat de respirat portabil, însă o deformare a coloanei vertebrale nu i-a permis acest lucru.
"Am avut o viaţă foarte frumoasă, plină de dragostea şi încrederea familiei mele", declara ea în 1994. "Îţi poţi face viaţa plăcută sau mai puţin plăcută", mai spunea ea.
Conform statisticilor, alte 30 de persoane din Statele Unite depind de un asemenea sistem respirator.
(14:05)