Diana Șoșoacă, gest neașteptat pentru Ceaușescu. Decizia pe care a luat-o europalamentara

Diana Șoșoacă. Sursa foto: Facebook

Diana Șoșoacă recurge la încă un gest controversat și le face pomenire soților Ceaușescu. Pe pomelnic se vor afla foști domnitori, regi și eroi ai României.

Diana Șoșoacă le face pomenire soților Ceaușescu

Președinta SOS România va organiza „cel mai mare parastas naţional”. Astfel, la slujba de pomenire a „eroilor neamului românesc” vor fi rostite nume cunoscute din istoria țării noastre.

Conform anunțului făcut de reprezentanții formațiunii, la parastas va fi pomenit și fostul cuplu prezidențial.

Unde are loc cel mai mare parastas național

Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie, începând cu ora 10.00. Aceasta va fi săvârșită la

la Mănăstirea Plăviceni din judeţul Teleorman, așezământul în care se află osemintele voievodului Mihai Viteazul.

Diana Șoșoacă. Sursa foto: Captură video

„Cel mai mare Parastas Naţional întru pomenirea eroilor de dintotdeauna ai neamului românesc. Preoții prezenţi vor oficia slujba de pomenire pentru miile de eroi ai României şi ai Daciei, începând cu regii dacilor şi până la eroii contemporani”, au transmis reprezentanții formațiunii.

Totodată, pe pomelnic ar urma să fie trecuți Tudor Vladimirescu, Horea, Cloşca şi Crişan, martirii Sfinţii Brâncoveni și Avram Iancu.

Diana Șoșoacă vrea să ridice „blestemul” care ar apăsa pe umerii românilor

Potrivit sursei, slujba de pomenire va fi oficiată inclusiv pentru soții Ceaușescu, care au fost omorâți de Crăciun.

„Parastasul va fi oficiat şi pentru Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, omorâţi în ziua de Crăciun, dar şi pentru ridicarea blestemului care apasă asupra poporului român din cauza trădătorilor din istoria noastră”, au mai spus reprezentanții formațiunii.

Astfel, cei prezenți la eveniment vor fi întâmpinați cu o colivă uriașă.

„Cu această ocazie, organizatorii vor pregăti cea mai mare colivă pentru pomenirea celor adormiţi”, conform sursei citate.

Recent, europarlamentarul a fost implicat într-un nou scandal. Joi, reprezentanta SOS România depus la Parchetul General o plângere penală împotriva judecătorilor CCR. Fosta senatoare a luat această decizie după ce i-a fost interzisă candidatura la prezidențiale.