Diana Șoșoacă a explodat după ce România a fost respinsă în procesul de aderarea la Schengen de la 1 ianuarie 2023. Totodată, sonatoarea acuză atitudinea politicienilor din România spunând că a fost una umilă. Cu privire la acuzațiile că ar fi fost implicată în privatizarea Petrom, aceasta a trecut la amenințări.
Diana Şoşoacă a fost acuzată că s-ar fi implicat în privatizarea Petrom. Mai exact, Diana Sosoaca a fost prezentă, în 2004, în spatele premierului Adrian Nastase în momentul în care guvernul PSD a vândut atunci Petrom către OMV - compania austriacă.
„Cine controlează Petrom controlează economia, controlează şi politica”, a declarat atunci Adrian Nastase.
În acest context, Diana Şoşoacă a revenit la acest subiect, scriind pe rețelele de socializare un mesaj extrem de dur pe care-l adresează „prostituatelor politice, incultelor, agramatelor şi stupidelor”.
Diana Șoșoacă amenință cu procese pe tema privatizării Petrom
Senatoarea a anunţat că va acționa în instanță pe cei care o acuză că a fost implicată în privatizarea Petrom. Diana Șoșoacă a distribuit un articol în care fostul premier Adrian Năstase explică exact cum s-a privatizat Petrom, trecând apoi la ameninţări.
După cum se poate remarca, fotografia cu senatoarea Diana Şoşoacă a fost distribuita pe Facebook de Ana Birchall, fost ministru al Justiției.
Diana Şoşoacă, mesaj dur la adresa „stupidelor şi prostituatelor politice”
Diana Şoşoacă a răbufnit pe social media. Aceasta a transmis un mesaj celor care îndrăznesc să o acuze de lucruri pe care nu le-a făcut, şi scrie: „Pentru toate stupidele şi prostituatele politice care mă acuză pe mine, mințind opinia publică şi distribuind informații false: ne vedem în faţa procurorului, incultelor, agramatelor, starletelor”, făcând trimitere spre un articol în care Adrian Năstase explica cu privire la privatizarea Petrom.
„Contractul de privatizare a fost aprobat prin legea 555/2 decembrie 2004, in contextul in care ne propusesem inchiderea tuturor capitolelor de negociere cu UE in decembrie 2004, inainte de schimbarea componentei Comisiei europene pentru a evita amânarea aderării noastre pentru următorul grup de extindere ( nu intru in amănunte). Rezultatul votului a fost 173 voturi pentru, 20 impotrivă si 1 abtinere”, a explicat Adrian Nastase, iar Diana Șoșoacă a distribuit pe Facebook pasajul pentru a demonstra că este acuzată pe nedrept.