Partidul S.O.S. România, înființat de senatoarea Diana Șoșoacă, şi-a deschis filiala la Miercurea Ciuc, în judeţul Harghita. Este singurul partid naţionalist românesc care este condus de etnici maghiari, se arată în comunicatul formațiunii politice.
Partidul S.O.S. România condus de Diana Șoșoacă a pătruns în fieful electoral al UDMR. Mai exact, senatoarea şi-a deschis o filială a partidului la Miercurea Ciuc, care va fi condusă de etnici maghiari. Această mișcare are ca scop să pătrundă în zonă de influență absolută sau preponderentă, capitalizată până acum doar de UDMR.
Diana Șoșoacă și-a atras o mare masă de simpatizanţi printre etnicii maghiari din România
Preşedintele S.O.S. România a declarat că a primit enorm de multe mesaje, de curtoazie şi felicitări pentru activitatea sa. Important de menţionat este ca maghiarii din zona susţin că nu vor vota cu UDMR şi vor susţine partidul S.O.S. România şi o vor pe Diana Șoșoacă la preşedinţia României.
„În județul Harghita, la Miercurea Ciuc, partidul S.O.S. România atinge o performanță care nu a mai fost atinsă până acum de vreun partid naționalist românesc: constituirea unei organizații a Partidului S.O.S. România care va fi condusă de etnici maghiari!
S.O.S. România este singurul partid naționalist românesc care sparge gheața la Miercurea Ciuc și își face filială cu etnici maghiari!
Meritul este al președintelui Partidului S.O.S. România, doamna senator Diana Iovanovici-Șoșoacă, care prin discursurile sale publice și prin declarațiile sale politice și-a câștigat o masă mare de simpatizanți printre etnicii maghiari din România”, se mai spune în comunicat.
Şoşoacă: Mulţi nu votează cu UDMR și că vor susține Partidul S.O.S. România
Senatoarea Diana Şoşoacă a mai subliniat faptul că etnicii maghiar nu mai doresc să voteze cu UDMR şi vor susţine partidul său: „Chiar și ea recunoaște că este inundată de mesaje pline de curtoazie și felicitări pentru activitatea ei, primite de la etnici maghiari de pe întreg teritoriul României.
Mulți dintre aceștia îi spun că ei nu votează cu UDMR și că vor susține Partidul S.O.S. România, iar pe ea o vor la președinția României.
În aceste condiții, anul electoral 2024 se va anunța unul deosebit de interesant. E posibil prin această schimbare de paradigmă în rândul electoratului din România să fim “văduviți” de prezența UDMR în Parlamentul României? Doar timpul ne va putea spune asta…”, se arată în comunicatul S.O.S.