Editura Evenimentul si Capital

Dezvăluirile şocante ale unui medic. Ororile unei nopţi de gardă într-un spital din România anului 2017. “Am bănuiala sumbră că pacienta nu a dat şpagă şi atunci a fost trecută cu vederea”

"Umblă zvonul că la un spital vecin au ajuns să facă de garda stomatologii pe medicină internă"
Autor: | | 21 Comentarii | 18235 Vizualizari

Medicul psihiatru Cezar Danilevici descrie cu lux de amănunte, pe blogul personal, cum decurge o zi de gardă într-un spital “din Ardeal”. Povestea, pe cât de sinceră, pe atât de zguduitoare, este, de fapt, o radiografie lucidă a sistemului sanitar românesc rudimentar şi fragil în care medicii mor de foame iar pacienţii mor cu zile.

Redăm integral textul publicat pe cezarspace.wordpress.com: “Sunt de (z)gardă într-un oraş din Ardeal… Ştiu, îmi depăşesc compeţenţele profesionale, dar nu am ce să fac. Sunt cu foamea în gât, nu am nici un venit, trebuie să supravieţuiesc. Singura variantă e să fac garda pe toată medicină internă, nu doar pe specialitatea mea. Aşa e în România: chiar dacă eşti specialist pe o anumită specialitate, din lipsa cruntă de doctori, poţi face gardă pe mai multe specialităţi. Nimănui nu-i pasă de competenţă şi de faptul că mi-o depăşesc. Trebuie acoperite gărzile – majoritatea medicilor au plecat deja afară – şi spitalele trebuie să-şi justifice existenţa…

Nu e un secret că sunt stresat la maxim. Ştiu că voi întâlni cazuri pe care poate le voi manageria mai prost decât un medic specialist în specialitatea respectivă, dar trebuie să supravieţuiesc… mi-e foame… Şi apoi, mă bazez pe faptul că în Franţa, orice medic e în primul rând medic generalist, deci capabil să facă faţă la urgenţele obişnuite… De ce ar fi atât de dificil în România? Dar tot eu mă gândesc: acolo eşti de garda pe specialitatea ta, aici sunt de gardă pe un întreg spital şi pe toate specialităţile. Şi dacă tot umblă zvonul că la un spital vecin au ajuns să facă de garda stomatologii pe medicină internă, din lipsa de doctori, mă gândesc că mă voi descurcă şi eu…

Nu apuc să mă dezmeticesc bine şi sunt chemat de urgenţă: stop cardiac pe o secţie. Când întru în salon, senzaţia de trecere a timpului se încetineşte, suficient cât să fac o radiografie a întregii situaţii. Într-un pat, direct pe pat, nişte asistente fac deja manevrele de resuscitare pe un pacient. Ceva nu e în regulă… ce caută în pat? Urlu la asistente să tragă pacientul din pat direct pe jos. Echipa se şochează. O asistenţă îmi spune că se vor murdari cearşafurile dacă punem pacientul pe jos. Mă uit la ea pentru o clipă, iar ea continuă cu „e frig pe jos”. Nu am timp de explicaţii, aşa că iau un capăt de cearşaf şi trag singur pacientul pe jos, ajutat de o altă infirmieră. O scurtă inspecţie îmi arată că pacientul e cu pupilele dilatate. Prin minte îmi trece faptul că e mort de multişor, doar că acum a fost descoperit că nu mai suflă… Încep compresiile pe piept pentru a reporni inima, în timp ce de undeva apare un balon pentru respiraţii.

Pentru cei care nu sunt medici, şi pentru cei care sunt şi au trecut prin celebra şcoală medicală românească, precizez că manevrele de resuscitare se fac întotdeauna pe un plan dur. A face resuscitarea în pat este o prostie, pentru că nu sunt eficiente compresiunile pe inima; nu faci altceva decât de sări în sus şi în jos cu pacientul, ajutat de arcurile patului. În timpul unei partide de sex, acest lucru este dezirabil, asigurând o penetrare cât mai adâncă de fiecare dată când arcurile se detensionează, şi eventual provocând un orgasm considerabil, dar pentru a salva o viaţă e nevoie fie de un plan dur pus în spatele pacientului aflat în pat, fie trebuie făcută resuscitarea direct pe jos. Tărgile pliante pe care le vedeţi în şalvari sunt toate prevăzute cu un plan dur pentru a resuscita şi în timp ce pacientul este dus spre spital.

Am început să transpir deja. Resuscitarea este un efort fizic considerabil. Număr 30 de compresiuni pe piept cu voce tare, după care fac o pauză în care un asistent insuflă de 2 ori aer cu balonul pe nasul şi gură pacientului. Observ cu coadă ochiului că balonul nu e ţinut etanş cu mâna de asistent, astfel că tot aerul iese pe lângă pâlnia aparatului şi mai nimic ajunge în plămâni, dar „merge şi aşa”. Prin gând îmi trece că, pacientul fiind cu midriază (pupilele dilatate) de fapt eu fac resuscitarea unui cadavru, dar pacienţii din jur se uită şi „da bine” să arătăm că ne pasă, aşa că tot exerciţiul continuă până mă epuizez.

S-a scurs deja mult timp şi un asistent mi-a luat locul la compresiunile cardiace. Am făcut deja injecţia cu adrenalină şi am chemat Smurd-ul. Peste întreagă încăpere s-a lăsat liniştea, cu excepţia gâfâitului asistentului care face resuscitarea. Ceva nu e în regulă. Ştiu. Urlu la asistent să numere cu voce tare. Parcă e prima dată când face o resuscitare, nu ştie, pentru numele lui Dumnezeu, că se numără până la 30 cu voce tare că sa ştie cel cu balonul când să umfle plămânii!?! La resuscitare se numără permanent cu voce tare! Sunt pe terapie intensivă şi îmi dau seama că asistenţii nu ştiu nimic. Un alt gând îmi spune că aici totul s-a făcut de mântuială până am venit eu, din alt judeţ, să le stric feng-shui-ul…

Soseşte Smurd-ul care preia resuscitarea. Mă relaxez. Salvaristul face compresiile degajat încă aproape jumătate de ora. Are muşchii antrenaţi. Toată lumea ştie că nu se mai poate face nimic, dar „lejea-i leje”. Apoi medicul de pe ambulanţă mă întreabă dacă să se oprească. Mă uit interogativ la el, pentru că decizia îi aparţine, pentru că totuşi el e medicul de urgenţă. Îl simt nesigur. Convenim amândoi să pronunţăm decesul, pentru a scurta momentul penibil. Toată lumea din salon, inclusiv cadavrul, răsuflă uşuraţi.

De asta s-a pensionat Augustin Lazar! Ce pensie are. Suma e COLOSALA

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI