Dezvăluirile primului român vaccinat contra SARS-CoV-2. De ce îi e recunoscător României

Dezvăluirile primului român vaccinat contra SARS-CoV-2. De ce îi e recunoscător României

Un medic român de origine arabă, stabilit în Scoția, este oficial primul român care s-a vaccinat contra coronavirusului. Acesta speră ca gestul lui să îi stimuleze și pe alții să se vaccineze, soluția pentru a pune capăt pandemiei.

„Am operat încontinuu și nu am nicio problemă”

Până acum nu a avut niciun efect secundar. „Este singura noastră scăpare din ceea ce se întâmplă”, adaugă medicul.  Ca specialist, a pus atent în balanță beneficiile vaccinării cu reacțiile adverse posibile când a luat decizia, și vaccinarea a avut prioritate. „Poate a fost deltoidul (mușchiul umărului, n.r.) un pic mai greu în ziua respectivă, ca la orice vaccinare, dar nimic altceva. M-am vaccinat și apoi am fost în sala de operații, am operat încontinuu și nu am nicio problemă. A trecut o săptămână întreagă și nu mi-au crescut alte degete”.

Nici colegii săi care care au participat la testarea vaccinului nu au avut probleme. În plus, a citit cu atenție și studiile clinice. „Nu e un vaccin viu atenuat, adică nu îți introduce virusul în corp. Îți introduce codul genetic care stimulează sistemul imunitar ca să poți fi înarmat împotriva virusului. Prin comparație, vaccinul antigripal are componente virale”, spune medicul.

El nu vrea să-i convingă pe oameni să se vaccineze, nici nu recomandă un vaccin sau altul. „Am vrut doar să transmit mesajul: să nu vă fie frică”. Personalul medical din Marea Britanie a avut un an teribil de greu. Feras a trebuit să amâne toate intervențiile chirurgicale programate și să intre în prima linie de luptă alături de colegi. Spitalul i-a organizat pe echipe în perioada asta și au învățat mult unii de la alții, dar emoțional a fost foarte greu, recunoaște Feras.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Libertatea