Dezvăluirile lui Băsescu despre marea surpriză a alegerilor: „Am văzut multe figuri cu ochii oblici pe acolo”

Dezvăluirile lui Băsescu despre marea surpriză a alegerilor: „Am văzut multe figuri cu ochii oblici pe acolo” Sursă: Arhiva EvZ

Dezvăluirile lui Băsescu despre AUR. Ascensiunea fulminantă, la acest scrutin al parlamentarelor, a unei formațiuni politice relativ obscure până mai ieri, dă naștere la tot felul de explicații.

Traian Băsescu a lansat, luni seară, o teorie-șoc despre partidul AUR. Potrivit fostului președinte, campania formațiunii, care a surprins pe toată lumea cu scorul obținut la parlamentare nu pare a fi „de sorginte românească”.

„O campanie care nu pare de sorginte românească”

Întrebat în cadrul unui interviu televizat dacă AUR „a furat” procentele PMP, Băsescu a răspuns: „Nu aș specula. Nici nu vreau să mă pronunț asupra apariției explozive a acestei formațiuni. Surpriza majoră este că a avut o campanie tăcută, extrem de puternică în diaspora, unde au obținut rezultate absolut fabuloase”.

Băsescu a adăugat că în cazul noii formațiuni a observat „o campanie de o agresivitate extremă pe internet și o campanie care nu pare de sorginte românească”. Întrebat de moderator la ce se referă, Băsescu a răspuns: „Am văzut multe figuri cu ochii oblici pe acolo”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„E un turn înalt la Sankt Petersburg unde sunt trolii de toate națiile”

Rugat să dea detalii, fostul președinte a continuat: „Adică e un turn înalt la Sankt Petersburg unde sunt trolii de toate națiile care s-au mai băgat și în Brexit și în alegerile din Statele Unite și nu exclud posibilitatea să se fi băgat puțin și în alegerile din România. Dar este la acest stadiu o speculație”, a spus Traian Băsescu, la Digi 24.

Fostul președinte a sugerat că AUR ar fi cheltuit sume mari pentru campania de pe internet. „Dacă, să spunem că aici au fost activi, s-au dus, au luat steagul de fiecare dată, au umblat, în diaspora trebuie să faci o muncă gigantică să obții asemenea scoruri cum a obținut AUR. Iar acest lucru, plus dacă vă uitați la investițiile care s-au făcut pe internet, sunt lucruri care mă obligă să gândesc, ceea ce nu înseamnă că există suspiciuni majore. Dar nici nu pot să nu gândesc”.

Întrebat, mai departe, dacă ar trebui să existe o investigație în acest sens, Băsescu a răspuns: „Nu cred că eu sunt cel îndreptățit să tragă un semnal către instituții”.