Dezvăluiri șocante. Noi înregistrări despre cum „paradea” DNA Oradea

Dezvăluiri șocante. Noi înregistrări despre cum „paradea” DNA Oradea

A ieșit la iveală o nouă înregistrare în care se arată cum lucra DNA Oradea la fabricarea dosarelor penale. Este vorba despre o discuție dintre procurorul Cristian Ardelean de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și șeful său de la acea vreme, prim-procurorul Vasile Popa.

 

Adică același procuror, Ardelean, care a fost surprins în altă înregistrare în timp ce discuta cu colegul sau, mai notoriu, Ciprian Man și alți procurori de la DNA Oradea despre cumințirea judecătorilor incomozi cu fabricarea de dosare penale.

Respectiva înregistrare i-a atras atât un dosar penal la SIIJ, aflat momentan în faza în rem, cât și trimiterea în judecată disciplinară de către Inspecția Judiciară. Actuala înregistrarea, care a fost făcută publică tot de avocatul Răzvan Doseanu, nu se referă la planuri pentru executarea judecătorilor incomozi, ci arată modul în care Cristian Ardelean lucrează cot la cot pentru rezolvarea unei probleme urgențe cu ajutorul unei anume “Crina”. Nimeni altă decât, conform avocatului Răzvan Doseanu, judecătoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor, partenera de nădejde în combaterea așa-zisei corupțîi în rândurile magistraților cu procurorul Ciprian Man.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cazul de față, înregistrarea surprinde o discuție din 2014, purtată în sediul Parchetului Tribunalului Bihor între procurorul Cristian Ardelean și șeful sau de la acea vreme, prim-procurorul Vasile Popa, cel care ulterior avea să fie executat chiar de către foștii săi subalterni mutați între timp la DNA Oradea. Concret, în 2 februarie 2014, într-o zi de duminică, Vasile Popa a fost nevoit să vină de acasă pentru a rezolva împreună cu Cristian Ardelean o problema cauzată chiar de acesta din urmă. Mai exact, un inculpat urmă să fie pus în libertate în 2 februarie 2014 că urmare a expirării mandatului de arestare. Cristian Ardelean nu ceruse prelungirea mandatului, pe motiv că nimeni nu l-a informat că trebuie să o facă, deși, credem noi, procurorul de caz are obligația de a-și urmări dosarul, nu de a aștepta că cineva să îi semnaleze asemenea aspecte.

 

Problema era că, cel puțîn oficial, rechizitoriul fusese deja întocmit de Cristian Ardelean în 31 ianuarie 2014 deși din înregistrare reiese că încă nu era finalizat, dar nu fusese înregistrat la Tribunalul Bihor. Or, art. 207 alin. 1 din Codul de procedura penală prevede că rechizitoriul se înaintează către judecătorul de camera preliminară cu cel puțin 5 zile înainte. Ceea ce însemna că, în condițiile în care mandatul de arestare pentru inculpat expiră în 2 februarie 2014, rechizitoriul ar fi trebuit trimis instanței cel puțin pe 29 ianuarie 2014.

În final, problema a fost rezolvată. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bihor într-o duminică, fix în ziua discuției dintre Cristian Ardelean și Vasile Popa, 2 februarie 2014, iar tot la acea dată instanța a dispus prelungirea mandatului care expiră, dar și mandatul făță de un alt inculpat. Ei bine, aici începe partea cea mai interesantă. Și anume: felul în care a ieșit din încurcătură Cristian Ardelean. Totul este surprins în înregistrarea discuției pe care acesta a avut-o cu șeful PT Bihor de la acea vreme, Vasile Popa.

 

Așadar, după cum veți putea citi în transcript și auzi în înregistrarea pe care o publicăm mai jos, în făță reproșurilor aduse de Vasile Popa, Ardelean se apară susțînând că nimeni nu l-a informat despre expirarea mandatului de arestare, deși a vorbit atât cu „Crina”, cât și cu „Raluca”. Oricum, după lamentările în serie și după ce Vasile Popa îi atrage atenția asupra termenului de 5 zile care trebuia respectat (despre care am vorbit mai sus), Ardelean dezvăluie și cum va fi rezolvată problema. Mai exact, procurorul Cristian Ardelean precizează că a discutat cu Crina și că această i-ar fi explicat că termenul de 5 zile este doar unul de recomandare. Asta deși, cum am văzut mai sus, nicăieri în art. 207 Cpp nu se vorbește despre un termen de recomandare, textul de lege fiind unul strict imperativ. Mai mult, întrebat fiind de Popa: „Și cum te duci tu, mă, cu dosarul? Cine ți-l primește, cine ți-l înregistrează?”, Cristian Ardelean îl liniștește pe acesta, spunându-i că a vorbit din nou cu Crina, care la rândul ei a zis că va vorbi cu grefiera: A zis Crina că vorbește cu grefiera și va fi acolo. Acuma, judecătorul care o să îl desemneze...”

Înțelegem deci că Ardelean discutase cu Crina. Despre ce anume discutase? Cel mai probabil, despre înregistrarea de urgență a dosarului. Căci asta s-a întâmplat. Rechizitoriul întocmit în 31 ianuarie 2014 (întregul dosar, de altfel) a fost înregistrat la Tribunalul Bihor fix în ziua discuției dintre Cristian Ardelean și Vasile Popa. Adică pe 2 februarie 2014, dată care a picat într-o zi de duminică .

Și nu doar atât, în aceeași zi de duminică, 2 februarie 2014, Tribunalul Bihor a soluționat și cererile de prelungire a mandatelor de arestare emise pe numele celor doi inculpați. Evident, soluția a fost una pe placul Parchetului Tribunalului Bihor. Coincidență: procuror de ședința a fost chiar Cristian Ardelean, iar judecătoarea care a avizat de urgență, într-o zi de duminică, cererile de prelungire a mandatelor de arestare a fost nimeni altă decât Crina Muntean de la Tribunalului Bihor (vezi facsimil 3). Cu alte cuvinte, Cristian Ardelean s-a consultat cu Crina că să vădă cum iese din încurcătură, iar judecătoarea Crina Muntean a prelungit mandatele de arestare pe care Ardelean uitase să le ceară și care îl băgaseră în încurcătură.

Luju.ro a prezentat discuția audio dintre procurorii Cristian Ardelean și Vasile Popa, transcriptul pasajelor relevante din discuție, iar la final prima pagină a rechizitoriului din 31 ianuarie 2014, procesul verbal de înregistrare într-o zi de duminică, 2 februarie 2014, a rechizitoriului și dosarului, precum și încheierea prin care judecătoarea Crina Muntean a admis tot duminică, 2 februarie 2014, prelungirea mandatelor de arestare:

 

“Vasile Popa: Deci eu n-am înțeles: ce s-a întâmplat cu dosarul asta, Cristi?

Cristian Ardelean: Deci ce s-a întâmplat... Noi am cerut prelungirea... Tipul asta care a fost fugit, i-a dat demult în octombrie 10 zile (n.r. - mandat de arestare pe 10 zile). A venit, s-a predat, s-a pus în executare mandatul, noi l-am transformat în inculpat și am cerut pentru 30 de zile. Dar m-a sunat Raluca și mi-a zis: 'Ba, nu-i bine 30 de zile, că trebuie să ceri în continuarea celor 10 zile, și ceri numai 20 de zile', că a zis că a mai făcut ea odată cu Alin. Și am zis: 'Ba, Alin, tu ai mai făcut?' Și mi-a zis: 'Da, da, da – stai, că e bine, totul e OK'. Păi, așa bine a fost... Mă rog. Și a dispus că mandatul pentru alea 20 de zile să înceapă din momentul în care expiră alea 10 zile. OK. Curtea a considerat, fără să pună în discuția părților (că acum am citit încheierea Curțîi), că acea perioada de 20 de zile a inculpatului de fapt produce efecte imediat, nu de la dată când expiră... Știi că a mai fost discuția – am înțeles că și Galea a avut ideea asta și a abandonat-o.

Vasile Popa: Bine, dar tu nu te-ai interesat de aspectele astea, Cristi?

Cristian Ardelean: Dar ce aspecte, că nu m-a sunat...?

Vasile Popa: Tu nu ai văzut încheierea de la Curte?

Cristian Ardelean: Nu! Nu mi-a trimis-o nimeni, nu mi-a spus nici procurorul de ședința de ea, și judecătorii de la tribunal mi-au zis, și Crina, și Raluca, au recunoscut, că lor le-a venit comunicare că s-a admis recursul inculpatului. 'Păi, noi am știut, dar, păi, am uitat, că am fost ocupate cu noile Coduri, nu ți-am mai spus nimic'. Cine să mă anunțe? De la Arest nu m-a sunat nimeni, din Poliție nimeni....

Vasile Popa: Bun. Tu când știai că expiră arestul?

Cristian Ardelean: Eu știam că pe 6, cum am cerut, cum e și încheierea Tribunalului, originală, pe joi. De aia am vrut eu să fac. Altfel, dacă știam că expiră astăzi, mai ceream o prelungire. Sau nu: dacă știam că asta e practică, ceream 30 de zile.

Vasile Popa: La asta m-am gândit și eu: mai puteai să ceri încă o prelungire. Și atunci și așa te-ai strofocat marți, miercuri, joi aici, și n-ai terminat, n-ai reușit... Pentru ce ai mai mers la o prelungire?

Cristian Ardelean: Dar eu n-am știut, mai. Azi-dimineață am fost sunat. M-a sunat Alex, că l-a sunat și pe el ăla de la penitenciar că azi îi da drumul, că azi e ultima zi. Dacă știam, îl terminăm de vineri, orice ar fi fost.

Vasile Popa: Cristi, nu este normal și se interpretează și altcumva: sau că provoci, sau că vrei să obțîi altceva... Nu e bine. Deci trebuie să fii foarte atent, Cristi, cu chestii de felul asta.

Cristian Ardelean: Dar ce să fac, dacă nimeni, nimeni nu m-a...? Eu ce să fac, să mă duc astăzi la Curte, să văd ce...?

Vasile Popa: Ascultă-mă! Termenul ăla (că am citit foarte bine noul Cod și ei lucrează după noul Cod), termenul ăla nu e de recomandare.

Cristian Ardelean: Nu, am vorbit și cu Crina. Ea a zis că e de recomandare, pentru că interpretarea... E luat că și cum... Bine, și la prelungire scrie tot așa, cu cel puțîn 5 zile la prelungirea arestării, și în vechiul Cod, și era recomandare. Niciodată nu s-a mers cu 5 zile în practică, s-a mers cu 2-3 zile, că să poată să dea...

Vasile Popa: Nu, cu 2-3 zile, dar rechizitoriile sunt făcute cu dată de 31, nu?

Cristian Ardelean: Da, dar atunci l-am și făcut.

Vasile Popa: Și adresele, tot.

Cristian Ardelean: Tot e cu 31, toate-s făcute cu 31.

Vasile Popa: Și cum te duci tu, mă, cu dosarul? Cine ți-l primește, cine ți-l înregistrează?

Cristian Ardelean: A zis Crina că vorbește cu grefiera și va fi acolo. Acuma, judecătorul care o să îl desemneze...

Vasile Popa: Adu-mi un exemplar din rechizitoriu și adresele toate!

Cristian Ardelean: Îți aduc tot, și cu anexe.

Vasile Popa: Câte pagini ai făcut aici, mă?

Cristian Ardelean: 111, plus două anexe.

Vasile Popa: Deci, Cristi, nu este normal. Ți-am mai spus: trebuie să fii foarte, foarte atent cu cauze din astea.

Cristian Ardelean: Dar cum n-am fost atent? Eu de-aia am făcut și strategia asta. Dacă nu mi-a spus nimeni, de unde să aflu? Zi-mi tu cum puteam... De unde să mă gândesc că o să îi admită lui asta o chestie...?

Vasile Popa: Câți sunt? Câți învinuiți ai aici?

Cristian Ardelean: Poftim?

Vasile Popa: Câți învinuiți ai aici?

Cristian Ardelean: Aaa... (...)

(n.r. Vasile Popa citește numele inculpaților și urmează discuțîi despre aceștia și măsurile dispuse.)

Vasile Popa: Deci Cristi, bun. Încă o dată: ai văzut că nu e bine să depă... Verifică și tu, ba Cristi! Tu eșți titularul cauzei, mă!

Cristian Ardelean: Dar Doamne! Tot timpul, Tipi Sigartău tot timpul, și dacă se respinge, mă sună: 'Cristi, vezi că s-a respins recursul'. Tot timpul mă sună.

Vasile Popa: Bine, domn'e. Dacă asta... Eu intenționăm aseară să mă duc la Arieșeni. Nici la telefon nu-ți răspundeam. Ce făceai?

Cristian Ardelean: Na, asta este. Atunci ceream prelungire. Asta e! Cei de la Curtea iarăși puteau să zică că ei nu vin, că e duminică și nu e...

Vasile Popa: Și așa s-ar putea să ai probleme, că Crina trebuie să bage pe cineva acuma. Să vedem cine e.

Cristian Ardelean: Da, și judecătorul care o să fie desemnat o să zică: 'Ba, dar eu vreau să studiez toate cele 24 de volume'. Și atunci asta este! Eu ce să fac? Eu pot oricând să arăt că nu am știut niciodată. De asta și am făcut strategia asta.

Vasile Popa: Deci ai neinceperi (n.r. de urmărire penală), da?

Cristian Ardelean: Și schemele... Eu zic că anexele alea... Asta toată lumea o să înțeleagă, că am făcut și desene acolo, cu circuitul.

Vasile Popa: Nu... N-ai și tu disjungere aici?

Cristian Ardelean: Nu, nu mai... Dar nu s-a putut și disjungere la urmă... Voiam să disjung făță de beneficiarii finali (că și aia zic că-s complici), dar am zis că mai bine fac un dosar separat și... asta... Ce-s alea disjungeri? Că iară trebuie să faci copii. Nu mai te complici... Nu-s adeptul disjungerii – e cea mai proastă soluție. Aș desființa-o.

Vasile Popa: A, la Brie ai reținut că ai reținut că au lucrat pe două firme?

Cristian Ardelean: Da. Ea și Bară – ei doi. Ce nesimțită și aia – se dădea că aia a fost folosită... Când colo, să vezi ce adresa către Finanțe a făcut! Cu norme ale Curțîi Europene, cu pacte, cu chestii, cu Codul fiscal... Du-te dracului! Tu nu știai nimic, dar tu erai super-informată. Ăștia de la Garda... Ăștia au fost ținuți de Garda în brațe! Este și dosar la DNA în sensul asta.

Vasile Popa: Cu ce?

Cristian Ardelean: Ăștia de la Garda.

Vasile Popa: A!... Dar, mă, Cristi, știi că nu cred că s-au prins momentele operative și nu știu dacă va ieși oarece...

Cristian Ardelean: Nu, nu cred.

Vasile Popa: Că dacă n-au fost momente... Baza vezi că...

Cristian Ardelean: Și nu zic! Dar problema e că ei l-au dat în gât pe unul, dar de fapt altul e în spatele lui.

Vasile Popa: Cristi! Baza e asta. Așa poți să demonstrezi. Când m-auzi pe mine zicând: 'Da, Cristi – du-te, pune-l în libertate! Hai! Și adu pachetul' Chestii de felul asta. Dar așa...

Cristian Ardelean: Și nici ei nu-l indică pe adevăratul mentor. Bară era toată ziua la fotbal cu șefii de la Garda... Aia de la Garda veneau zilnic să controleze activitatea. Ei atâta trebuiau să meargă: la birou, că este o aplicație – Trafic Control – și acolo îți arătă dacă marfă a ieșit sau n-a ieșit din țară. Să vădă: stai, mă, că n-a ieșit – e băi. Ei au protejat. Probabil și-au luat și ei partea lor...

Vasile Popa: Da... Tu ai comentat aici interceptările și astea...

Cristian Ardelean: Da, da, da. Că n-am băgât interceptările, să le întind. Că altfel avea dosarul 200 de file. Am băgât efectiv scurte comentarii ce rezultă. Aspectele esențiale. Le-am respins și probele... Le avem... Deci totul e lacrimă. N-au ce să-mi mai zică că nu le-am răspuns la provocări. Unul a vrut expertiză medico-legală, altul a vrut confruntări... (...)

Vasile Popa: Să fii în regulă cu toate astea! Vezi că se pune mare accent pe probațiune acum.

Cristian Ardelean: Da, da, da. Cum sunt ținute... Păi, acum la interceptări avem autorizarea instanței... De audiat, i-am audiat în prezența avocaților. Sunt procese-verbale că au fost chemați, când am făcut acte...

Vasile Popa: Vezi că ai foarte multe greșeli, Cristi, de punctuație.

Cristian Ardelean: Da, nu mă mai... Îți dai seama cât am... Dar oricum: alea nu-s... Că am mai pus un e în plus sau în minus...

Vasile Popa: Uită-te: 'Toate discuțiile purtate... A societatea despre Ramona'. Ce vrei să spui prin asta? Uită-te!

Cristian Ardelean: Eh... O de-asta automată – știu. A mai fost. (n.r. Probabil că se referă la funcția de autocorectare a editorului de text.)

Vasile Popa: Ce înseamnă cuvântul ăla? Ai și îngroșat... Nici tu nu mai știi.

Cristian Ardelean: Știi ce e? E un cuvânt... 'A comentat' sau 'a afirmat'. Lasă, că... Ce pagină e? C-o și modific.

Vasile Popa: Are numărul 73.

Cristian Ardelean: 73. Stai, că-mi și notez... 73... 'A comentat' probabil.

Vasile Popa: Ion Viorel cine e? Cine e asta?

ristian Ardelean: Asta e un tip din Curtea de Argeș. A jucat rolul arabului; numai că s-a luat pe firma... S-a folosit de o firma belgiană și el le pândea dup-aia la negru. La el am stabilit prejudiciul de 8 miliarde și ceva. El dacă-l achita, îi da încetare. Sau – mă rog – renunțare (n.r. la urmărirea penală). Ăla e mare șmecher pe-acolo.

Vasile Popa: De unde? Din sud?

Cristian Ardelean: Da, da. E-n vizor. (...) (n.r. Urmează alte discuții despre dosar.)

Vasile Popa: Părerea mea e că nu trebuia să comentezi atât de mult discuțiile. Oricum: trebuia să faci sinteză. N-o să citească nici dracu' rechizitoriul asta, Cristi.

Cristian Ardelean (râzând): Dar dosarul? A zis Bară: 'Apoi, lăsăți, dom' procuror, că nu-l va citi nici dracu!'... La rechizitoriu trebuia. Am vrut să explic acuma, să nu-i mai pun pe judecători să citească ei interceptările. Sau poate să le citească, că sunt la dosar.

Vasile Popa: Ai martori mulți care îți confirmă?

Cristian Ardelean: Uai! Vreo 20. Toți șoferii îmi confirmă.

Vasile Popa: Adu-mi adresele, Cristi!

Cristian Ardelean: Ți-aduc atunci toate exemplarele pe care le-am scos. Am scos vreo patru, că mai multe-s 100 și ceva și nu mai am hârtie. Important e să aibă, să le dea instanța la arestați.

Vasile Popa: Patru... Dar la instanța trebuie să trimiți câte trebuie, mă.

Cristian Ardelean: Da, dar e unul care se leagă, care e al instanței.

Vasile Popa: Cine-l leagă? Îl legi tu?

Cristian Ardelean: Păi, da, leagă...

Vasile Popa: Du-te, mă! Hai, că am treaba – lasă-mă-n pace! Și adresa, Cristi. Tot ce ai adrese”.