În 1944, generalul Sueyoshi Kusaba, şeful misteriosului Laborator de Cercetări Nr. 9 al armatei japoneze, și omul de știință Taiji Takada au pus la cale un plan ingenios, menit să semene moartea și haosul în Statele Unite ale Americii

Pastorul Archie Mitchell îi făgăduise soţiei lui, Elsie, o surpriză plăcută. Se săturaseră amândoi să tot citească în ziare despre războiul din Orientul Îndepărtat. Aşa că sâmbătă, 5 mai 1945, Archie i-a sugerat lui Elsie să evadeze o zi în munţii din sudul statului Oregon. Elsie a fost încântată de perspectiva unui picnic la munte, şi chiar mai fericită când Archie s-a oferit să ia cu ei şi cinci copii din parohia lui. Tânăra de 26 de ani era însărcinată şi îi surâdea ideea de a-i duce pe copii într-o excursie deosebită.

Au pornit la drum în orele târzii ale dimineţii, şi nu peste multă vreme maşina lor străbătea un peisaj montan spectaculos. Copiii nu aveau astâmpăr în interiorul înghesuit şi voiau să urce dealurile pe jos. Archie a sugerat ca Elsie să-i ducă pe jos până la Leonard Creek, un loc celebru pentru frumuseţea lui, iar el să vină în urma lor, cu maşina. Sosind mai repede, putea să înceapă să pregătească masa.Nespus de încântaţi, copiii i-a făcut cu mâna şi s-au cufundat în pădure - menționează Giles Milton în volumul Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul. Din culisele istoriei (Editura Cotrint, 2018).

O explozie colosală, cinci copii morți

Archie a ajuns la Leonard Creek cu maşina, şi s-a apucat să pregătească picnicul. În timp ce despacheta sandviciurile, pastorul a auzit strigătele câtorva dintre copii. Apropiindu-se de el în goană şi abia răsuflând de agitaţi ce erau, aceştia i-au povestit că, nu departe, găsiseră un balon ciudat, zăcând pe pământ. Archie i-a prevenit să nu-l atingă, fiindcă putea fi periculos, şi le-a promis că va veni să-l inspecteze de îndată ce termina cu picnicul.

Chiar când se îndrepta către locul cu pricina, pământul de sub el s-a cutremurat de-o explozie colosală. O undă de şoc a străbătut desişul pădurii, ridicând praful, iar peste creştetul arborilor se vedea înălţându-se o trâmbă de fum negru.

Archie a alergat la locul exploziei, unde a găsit copacii făcuţi aşchii şi carbonizaţi. Mai grav, însă, Elsie şi cei cinci copii – Dick Patzke, de 14 ani; Jay Gifford, Edward Engen şi Joan Patzke, toţi în vârstă de 13 ani; şi Sherman Shoemaker, de 11 – zăceau pe jos, plini de sânge. La o cercetare mai atentă, pastorul a constatat, îngrozit, că nu mai trăia niciunul. Nu ştia ce se petrecuse şi nu putea decât să presupună că straniul balon explodase. Abia mai târziu a descoperit că Elsie şi copiii fuseseră victimele unui balon-bombă, o armă nouă şi devastatoare, pe care japonezii intenţionau să o lanseze asupra Americii de Nord în cantităţi masive - notează Giles Milton.

Curenții de aer aduceau moartea

Bomba aceasta japoneză reprezenta o ameninţare extrem de serioasă. Imprevizibilă şi cu forţă mare de explozie, ea avea potenţialul de-a împrăştia agenţi biologici pe tot cuprinsul ţării. „Paternitatea” ideii îi aparţinea general-maiorului Sueyoshi Kusaba, şeful misteriosului Laborator de Cercetări Nr. 9, al armatei japoneze. De aspectele tehnice se ocupase un om de ştiinţă foarte înzestrat – maiorul Taiji Takada.

Iar ideea celor doi era năucitor de simplă: cu ajutorul curenţilor de aer din perioada iernii, voiau să trimită, din Japonia în America de Nord, baloane încărcate cu explozibil, care, odată ajunse la destinaţie, să explodeze şi să pricinuiască distrugeri masive.

Mai mult decât atât, japonezii contau pe faptul că ele vor băga spaima în populaţia Statelor Unite. Cercetările arătaseră că aceşti curenţi de aer puteau să înalţe un balon mare până la o altitudine ridicată şi să-l facă să străbată cei peste 8.000 km ai Oceanului Pacific, în aproximativ trei zile. Dar, dacă se dorea ca operaţiunea să aibă succes, era mai întâi necesară depăşirea unor greutăţi de ordin tehnic - subliniază scriitorul britanic.

Noiembrie 1944, prima lansare

Cea mai presantă problemă era reprezentată de hidrogenul cu care erau umplute baloanele. Mai exact, gazul se dilata la căldura soarelui şi se contracta în răcoarea nopţilor. Spre a preveni fenomenul, baloanele trebuiau echipate cu altimetre speciale, programate să elibere balast în caz că balonul cobora prea mult. Odată testate cu succes prototipurile, proiectul a luat avânt la propriu.

Potenţialul distructiv al acestor baloane era uriaş. Fiecare ducea o masivă bombă incendiară şi dispozitive explozive ce puteau să vizeze oraşe şi (în căldura uscată a miezului verii) păduri.

Primul val de bombe s-a lansat în prima săptămână din noiembrie 1944, sub ochii cercetătorului-şef Takada. „Silueta balonului a mai fost vizibilă doar câteva minute după eliberare,” avea să-şi amintească el, „dispărând apoi treptat pe cerul albastru, ca o stea de zi.” Bombele din acest prim val au aterizat şi au explodat în nu mai puţin de 17 state americane, din Alaska în Texas şi din Michigan în California. Generalul Kusaba spera ca 10% din baloane să îşi atingă ţinta, şi cum în producţie erau peste 9.000 de bucăţi, ameninţarea la adresa Statelor Unite nu era de neglijat - continuă Giles Milton.

Intoxicații japoneze: 10.000 de victime

America a sesizat curând pericolul reprezentat de această nouă armă, care lovea la întâmplare şi fără veste. Au fost trimise în mare grabă avioane de vânătoare cu reacţie, să intercepteze baloanele explozive, dar succesul operaţiunii a fost limitat. Armele-minune japoneze zburau foarte sus şi extrem de repede, piloţii americani au reuşit să doboare mai puţin de douăzeci.

Curând, baloanele aterizau şi explodau pe tot cuprinsul ţării. Existenţa lor era însă ţinută secret, Biroul Cenzurii ordonând ziarelor să nu pomenească nimic despre explozii, ca să nu stârnească panică. Japonia în schimb scria pe larg despre pagubele masive înregistrate de americani. Un articol susţinea că un singur raid se încheiase cu nu mai puţin de 10.000 de victime - mai evidențiază Milton.

În realitate, baloanele-bombă se dovedeau mai puţin eficace decât speraseră japonezii. Şi nici teribil de precise nu erau, covârşitoarea majoritate aterizând pe câmpuri sau în mare.

Arme chimice și biologice

Oamenii de ştiinţă japonezi au lucrat neobosit la sporirea acurateţii bombelor. De asemenea, au pus la punct arme chimice şi biologice care puteau fi ataşate de baloane şi eliberate deasupra oraşelor americane. Cu ceva mai mult timp la dispoziţie, poate că ar fi reuşit. Însă toate descoperirile tehnologice au venit prea târziu, când deja războiul se apropia de sfârşit, iar Japonia însăşi era pe cale să devină ţinta unei noi şi devastatoare arme.

Singurele victime certe ale baloanelor-bombă sunt Elsie Mitchell şi cei cinci şcolari. Viaţa lui Archie a fost distrusă de acest incident, în care îşi pierduse soţia, copilul nenăscut şi micii enoriaşi. Dar necazurile lui erau departe de-a se fi sfârşit. În 1960, pe când era misionar în Vietnam, el a căzut în mâinile Viet Cong-ului, dispărând fără urmă - a încheiat Giles Milton.