NOI DEZVĂLUIRI de la DNA Ploiești. CINE și CUI DICTEAZĂ faptele din DOSARUL Tony Blair

NOI DEZVĂLUIRI de la DNA Ploiești. CINE și CUI DICTEAZĂ faptele din DOSARUL Tony Blair

Apar noi probe care vizează controversata secție a Direcției Naționale Anticorupție. Fostul deputat Vlad Cosma a prezentat înregistrări care arată cum el se afla în sediul DNA Ploiești, împreună cu trei procurori, printre care și deja faimosul Mircea Negulescu, zis „Portocală”, în timp ce se punea la cale formularea din dosarul Tony Blair al fostului premier, Victor Ponta.

Noile înregistrări aruncă o lumină sumbră asupra modului în care s-a realizat dosarul. Cosma susține că el era doar un martor la tot procesul, în timp ce procurorii își dictau unii altuia ce ar trebui să apară în scris în denunț. Cosma poate fi auzit cum cere un telefon pentru a intra pe rețeaua de socializare Facebook, pentru a arăta că nu era un participant la procesul de dictare

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Într-o zi de vară, în 2016, Lucian Onea, șeful DNA Ploiești, și Mircea Negulescu m-au chemat la DNA și mi-au zis că au demarat procedurile într-un dosar cu Ponta, Ghiță și Blair. Eu eram unealta credibilă care ar fi mers la Înalta Curte. Eram unealta care trebuia să inducă în eroare judecătorii. Le-am zis că nu îl cunosc pe Blair și nu știu dacă s-a întâlnit cu Ponta. Mi-au zis că dacă vreau să nu am probleme, trebuie să semnez o declarație. Cred că în urma acelei declarații s-a construit dosarul Tony Blair”, a spus Vlad Cosma la Antena 3.

 

În anul 2016, Ponta era acuzat de procurorii de la DNA Ploiești că și-ar fi folosit influența pentru a obține pentru sine sau pentru altul bani sau alte foloase necuvenite, precum și că ar fi fost complice la infracțiunea de spălare de bani. Acesta este celebrul dosar „Tony Blair”.

 

„Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, într-un colegiu electoral în care formaţiunea politică să aibă certitudinea că va obţine mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, în calitatea sa de preşedinte al respectivului partid politic, şi-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidaţi.

 

Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obţinerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalităţi politice străine.

 

Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internaţională, Ponta Victor Viorel să câştige capital electoral, în condiţiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale şi parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obţinută prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil”, explicau, la acea vreme, procurorii, potrivit Antena 3.