Dezvăluiri din scandalul RAR. Coduri și parole pe „circuitul șpăgilor”

Dezvăluiri din scandalul RAR. Coduri și parole pe „circuitul șpăgilor”

Angajații de la RAR anchetați pentru luare de mită, puseseră la punct un „circuit al șpăgilor” în care se utilizau coduri şi nume fictive care se schimbau periodic.

Funcţionarii reţinuţi în cadrul dosarului deschis pentru luare de mită la RAR foloseau coduri şi nume de bărbaţi care se schimbau periodic, astfel încât să se creeze un cerc închis în care să nu pătrundă persoane străine. Silviu, Marius sau Mihai erau nume stabilite de funcţionari cu complicii săi.

Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Veşteman, funcţionari publici din cadrul RAR Sibiu şi RAR Vâlcea, prin intermediul unor terţe persoane, pretindeau şi primeau sume de bani pentru activităţi de identificare, omologare şi verificare a stării tehnice a vehiculelor în vederea înmatriculării.

Veştemean susține că funcţionarii îşi luau măsuri de protecţie, astfel încât să nu se ştie unde ajunge, în final, mita.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Funcţionarii publici din cadrul Registrului Auto Român, în realizarea în concret a faptelor de corupţie şi-au luat o serie de măsuri pentru a asigura conspirativitatea faptelor comise, apelând la <serviciile de intermediere> prestate de către anumiţi complici, de regulă, fiecare inginer <lucra> cu un anumit complice, aspecte cunoscute atât de ceilalţi funcţionari cât şi de ceilalţi intermediari şi beneficiari ai <serviciilor de intermediere> (mituitori).

Toate aceste măsuri de identificare şi folosire a intermediarilor, a complicilor la corupţie, sunt apte a elimina o serie de riscuri în privinţa deconspirării faptelor şi anchetarea lor de către organele de urmărire penală, făcând dificilă infiltrarea unor investigatori acoperiţi care să intre în contact direct cu funcţionarii publici şi să le remită acestora mita, fiind totodată aproape eliminată posibilitatea ca vreo persoană să îl denunţe pe funcţionarul public întrucât acesta din urmă nu executa personal acţiunea de pretindere şi primire a mitei, astfel încât potenţialul denunţător l-ar fi putut reclama doar pe complice, care acţiona în numele şi pentru funcţionarul public.

De de regulă, <problema> mituitorului era rezolvată de inginer, acesta din urmă, în multe cazuri, analizând în prealabil situaţia prezentată de complice”, suține procurorul  Veştemean, într-un omunicat de presă.

Astfel, funcţionarii şi complicii lor au creat anumite coduri, pentru ca atunci când un mituitor intra în legătură cu complicele funcţionarului, după pretinderea şi primirea mitei, intermediarul îl instruia pe mituitor să îl contacteze pe inginerul pentru care el ”lucra” şi să îi spună că  „vine din partea lui Silviu” ori „vine din partea lui Mihai”. Ancheta arată că aceste prenume se schimbau periodic, ele reprezetând, de fapt, un cod.

„În momentul în care funcţionarul auzea un anumit nume: Silviu, Marius sau Mihai, acea persoană fiind una fictivă, acel nume corespundea cu cel stabilit de funcţionar cu complicele său. Acesta avea reprezentarea certă că mituitorul a luat legătura cu intermediarul, a discutat modalitatea de comitere a faptelor de corupţie şi a remis mita către el, prin intermediul complicelui său.

Adoptarea acestui plan de către funcţionarii publici şi complicii lor avea un dublu scop, primul fiind determinat de încercarea infractorilor de a deruta organele de urmărire penală, prin acreditarea ideii că ar fi implicat în fapte de corupţie un terţ cu prenumele folosit drept cod, astfel încât organele de anchetă penală să îşi concentreze eforturile în scopul identificării acelui terţ inexistent, iar al doilea scop este reprezentat de intenţia făptuitorilor (funcţionari corupţi şi complicii acestora) de a evita scurtcircuitarea lanţului infracţional” susține procurorul Veştemean.

Potrivit anchetatorilor, funcţionarii publici şi complicii acestora schimbau codurile la anumite intervale de timp. Practic, schimbau prenumele folosite, astfel încât, în momentul în care beneficiarul nu a discutat cu complicele şi nu i s-a comunicat noul cod, dar se prezenta folosind un vechi prenume, funcţionarul îşi dădea seama că acesta nu a discutat cu intermediarul şi nu a dat banii, scrie Digi24.

Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru 10 dintre cei 11 suspecţi reţinuţi, dintre care şeful Reprezentanţei RAR Sibiu şi doi ingineri din cadrul RAR Sibiu, un inginer din cadrul RAR Vâlcea şi un agent de poliţie în cadrul IPJ Mureş, Postul de Poliţie Băgaciu.