Daniel Zamfir a făcut primele dezvăluiri despre negocierile pe care le-a avut ALDE cu PSD, negând faptul că au cerut ministere în plus sau că ar fi impus intrarea lui Ponta la guvernare.
„Noi candidăm clar cu domnul Călin Popescu Tăriceanu, PSD și-a desemnat candidatul în persoana doamnei Dăncilă, fiecare își face acum campanie cum crede de cuviință. A mai fost de asemenea în spațiul public în ultima vreme o discuție legată de faptul că ALDE ar mai fi cerut ministere într-o discuție cu PSD, iarăși un lucru neadevărat, bineînțeles, ieri am văzut că a fost dezmințit și de doamna prim-ministru" , a spus Daniel Zanfir.
"De asemenea, alt subiect care a fost în spațiul public era cel legat de faptul că ALDE forțează intrarea lui Ponta la guvernare, iarăși un lucru neadevărat, nu există în această chestiune nici un fel de implicare a domnului Tăriceanu în impunerea la guvernare a lui Ponta”, a declarat Daniel Zamfir, pentru RFI.
Mai mult, „ALDE dorește să aibă loc o restructurare a Guvernului, care să aibă ca principal atu competența, dorim un nou program de guvernare, care să recâștige încrederea populației în actul de guvernare și bineînțeles, trebuie făcută o reformă a instituțiilor. O să discutăm în partid, să vedem cum vom aborda în continuare această relație”, a mai spus Zamfir.
În ce condiţii rămâne ALDE la guvernare
"Rămânem la guvernare în acele condiții pe care vi le-am spus. ALDE nu poate rămâne la guvernare în absolut orice condiții. ALDE nu cere ceva pentru el, nu este vorba de nici un minister în plus, nici de altceva, ci pur și simplu, ALDE dorește să continue guvernarea, dar această guvernare trebuie să fie una care să dea încredere oamenilor în actul de guvernare. Or noi credem că încrederea oamenilor în actul de guvernare se poate realiza atingând aceste obiective, care nu sunt deloc unele personale ale partidului politic ALDE”, a concluzionat Daniel Zamfir.