Mihai Stoica a explicat, în această seară, motivele care l-au determinat să plece de la FCSB.
Mihai Stoica a explicat, în această seară, motivele care l-au determinat să plece de la FCSB. Fostul conducător al „roș-albaștrilor” a detaliat câteva episoade în urma cărora a priceput că vorbele sale nu mai au aceeași greutate ca în trecut în fața fotbaliștilor.
1. „Puteam să-i spun lui Gigi: «Lasă-mă două trei zile și revin». Dar această situație a venit într-un moment în care mi-am dat seama că nu mai pot ajuta echipa atât de mult. În mai, n-am reușit să-l conving pe Gnohere să se opereze. Mi-a zis că trebuie să vorbească cu doctorul, cu selecționerul Coastei de Fildeș”;
2. „Apoi, am avut o discuție cu Bălașa după meciul cu Alashkert, i-am spus doar atât, pentru că țin foarte mult la el. «Băi, copile, arunc-o în tribune, nu te mai complica. Nimeni nu va ține cont de o degajare, dar toată lumea va ține cont dacă vei greși». Așa s-a și întâmplat, a greșit cu Astra”;
3. „A venit Vână, am bătut Hermannstadt cu 4-3, toată lumea era fericită. I-am spus: «Johnny, fără călcâie! Știm ce calități ai, nu trebuie să mai arăți acum lucruri. »Apoi a venit meciul cu Astra și a greșit, i-a dat pasă de gol lui Alibec. Am realizat: «Băi, chiar nu mă mai ascultă nimeni?»”;
4. „La Pitești, la meciul cu Botoșani, mă înjurau unii de la tribuna oficială. Mă înjurau prea tare și erau steliști. Și mi-am pus întrebarea: «De ce? Eu nu antrenez, nu-i accidentez pe jucători»”, a spus Stoica la Digi Sport.