Cristi Bivolaru, în prezent director general la Farul, a fost invitatul din această săptămână la „Prietenii lui Ovidiu”. El a făcut parte din echipa lui Gică Popescu la alegerile pentru funcția de președinte al FRF și i-a povestit lui Ioanițoaia cum i s-a transmis clar că „Baciul” urmează să fie arestat în „Dosarul Transferurilor”. Popescu a fost condamnat pe 4 martie 2014 la o pedeapsă de trei ani, o lună şi zece zile, fiind eliberat pe 4 noiembrie 2015.
Directorul general al Farului Constanța, Cristi Bivolaru a povestit momentul arestării lui Gică Popescu, în contextul alegerilor pentru șefia Federației Române de Fotbal. Apropiat de Gică Popescu, din staff-ul căruia a făcut parte, la acel moment, el a arătat cum s-au petrecut lucrurile în acele zile și care a fost implicarea actualului președinte al FRF, Răzvan Burleanu.
Cristi Bivolaru a declarat că, în acele zile, a fost avertizat că Gică Popescu urmează să fie condamnat în Dosarul Transferurilor și arestat. - Full time implicat alături de el. Potrivit spuselor sale, a primit un avertisment de la un personaj misterios, Bartolomeu, între timp decedat, prieten cu Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal și cu Mircea Sandu, fostul președinte al FRF.
„A avut niște relații în mediile politice de-a lungul a 30 de ani și se spune că avea și un grad important într-un serviciu secret. Cu vreo zece zile înainte de a se termina termenul pentru depunerea candidaturilor pentru funcția de președinte al Federației, am primit un telefon de la Barto, care m-a chemat la o cafea la el, în Herăstrău, la BTT”, a povestit Cristi Bivolaru.
Avertismentul primit de Cristi Bivolaru la cafea
Potrivit spuselor sale, la întâlnire, misteriosul Bartolomeu l-a abordat direct și i-a spus ce urmează să se întâmple. El l-a avertizat că Gică Popescu urmează să fie condamnat și că va avea loc o arestare.
„A fost o mare surpriză tema discuției. A fost foarte direct! Și m-a întrebat dacă noi, cei din echipa lui Gică, ne-am gândit ce se întâmplă dacă el va fi arestat. L-am întrebat pe Gică de lucrul ăsta și el era încrezător că nu se va întâmpla asta. Dar Barto mi-a spus textual că din cercurile în care se învârte el s-a decis arestarea și condamnarea lui Gică! Și să am o discuție cu Mircea Sandu și cu Puiu Iordănescu”, a povestit oficialul Farului Constanța.
Motivul condamnării lui Gică Popescu
Cristi Bivolaru are propria teorie în legătură cu această condamnare, a lui Gică Popescu, în Doarul Transferurilor. El crede că autoritățile au dorit să dea un exemplu în ceea ce privește combaterea corupției din fotbal. Iar Gică Popescu era la vremea respectivă cel mai vizibil personaj, cu conexiuni la nivelul fotbalului mondial. În acest context, Cristi Bivolaru nu crede că Răzvan Burleanu ar fi avut vreo implicare în poveste, dar este de părere că acesta a profitat de situația creată.
„Eu am o teorie proprie, nu știu dacă este reală. Dar dacă tot facem șuetă, eu cred că la momentul respectiv a vrut să se dea un exemplu de eradicare a corupției și din sport. Fotbalul fiind cel mai vizibil. S-a luat în anumite cercuri decizia asta și cred că ținta a fost chiar Gică Popescu, pentru că el era cel mai vizibil la nivel mondial din tot grupul”, a explicat Cristi Bivolaru.
El a mai spus că nu l-a vizitat pe Gică Popescu în penitenciar, dar că s-a aflat acasă la acesta în momentul arestării. Iar ce s-a întâmplat la acel moment a fost foarte impresionant.
„Am fost foarte marcat de ce s-a întâmplat în ziua arestării. Atunci am mers acasă la Gică și-am trăit toată ziua aia acolo până în momentul în care el a plecat să se predea. Au fost momente cumplite. Momentul în care au venit copiii de la școală. Luminița, soția, mergea aproape zilnic la el”, a mai spus Cristi Bivolaru în emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia de pe GSP.ro.