DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE de DINCOLO de MOARTE. DOCUMENTUL în care judecătorul Stan Mustață a descris PAS CU PAS procesul ARESTĂRII SALE. Voiculescu: „A fost asasinat”

Judecătorul Mustață Stan, a scris în declarația sa notarială despre cum se dorea înlăturarea completului din care făcea parte alături de judecătorul Duță Florică. Acesta a notat tot procesul, pornind de la arestarea sași pensionarea „prematură” a colegului său.

„Conform afirmațiilor publice ale lui Băsescu, Coldea spunea: „mâine îl luăm pe Mustață și o băgăm pe Camelia Bogdan”.

Astăzi, Coldea este bine mersi iar Mustață este mort”, a scris Dan Voiculescu pe blogul său.

În dosarul „I.C.A.”, acest judecător a avut curajul să spună: „nu sunt dovezi în acest dosar și nu am cum să condamn”. des

Acesta prezinta prin intermediul site-ului citat și declarația notarială a judecătorului Mustață.

Judecătorul Mustață Stan susține că alegerea acestei zilei pentru arestarea sa nu a fost întâmplătoare, ci se dorea transmiterea unui mesaj către toți judecătorii.

„Arestarea mea s-a efectuat în dimineața zilei de 29.04.2014, în care trebuia să intru în sedința de judecată pentru dosarul I.C.A”, a declarat judecătorul Stan Mustață.

„Alegerea acestei zile nu a fost întâmplătoare, mesajul era dur și clar pentru judecătorii...cine nu se lasă controlat, așa va păți!!”, se mai arată în declarația judecătorului.

Judecătorul a continuat să facă dezvăluiri în declarația sa, spunând că la acea dată, „era planificat pentru luarea măsurilor de arest preventiv judecătorul Mihai oprescu, un agent acoperit SRI”.

„Prin arestarea mea s-au creat presiuni inimaginabile asupra colegului meu de complet - judecătorul Duță Florică. Nu am probe directe în acest sens, dar, judecătorul Duță Florică împlinise 60 de ani, la 28 ianuarie 2014, și într-o discuție cu mine și-a împărtășit dorința de a rămâne în justiție până la 65 de ani. Nu poate exista altă explicație a pensionării sale, la doar 60 de ani, decât presiunile exercitate asupra sa.

Primul pas fusese făcut...înlăturarea completului Mustață - Duță, care nu se lăsa controlat. Mustață fusese arestat la 29.04.2014. Duță și-a anunțat pensionarea după nici o lună...de presiuni”, se mai arată în declarația acestuia.

„Au promovat doi judecători și le-au dat cele mai grele dosare ale completului desființat. Atenție: Trebuie verificată această informație! Eu am aflat de la diverse persoane că nu toate dosarele completului Mustață - Duță au fost repartizate celor doi promovați! Acestora le-au fost date doar cele „Grele”. Cele ușoare au fost soluționate de alte complete! Dar trebuie verificată aceasastă informație”, a mai spus acesta.