Cozmin Guşă, consultant politic, a declarat că în 1992 exista un plan prin care Augustin Buzura ar fi trebuit să ajungă în fruntea statului, în locul lui Ion Iliescu.
”Augustin Buzura a făcut parte dintr-o grupare de înțelepți ai României care și-au dorit ceva, au încercat ceva și, din nefericire, n-au reușit.(...). Foarte puțină lume știe că domnul Augustin Buzura ar fi trebuit să fie la începutul anilor '90 candidat la președinție. A existat un plan desenat de oamenii înțelepți. Augustin Buzura trebuia să candideze la președinție în 1992, după retragerea lui Ion Iliescu, și să devină președintele României. Nu a fost să fie, deși planul era desenat”, a declarat Guşă.
”Chiar s-a făcut o acțiune de la București, în 1992, pentru a-l aduce pe domnul Buzura de la Cluj pentru a accepta această candidatură. Starea de sănătate a domnului Buzura, de la acel moment, nu era foarte bună. Deși avionul aterizase, el a fost transportat la spital, unde a stat internat mai multe săptămâni. A fost un episod discret”, a punctat Cozmin Gușă.
Consultantul politic este de părere că, dacă Augustin Buzura era președinte în 1992, alta ar fi fost atmosfera în România.
”Am vrut să evoc acest episod pe care puțin îl știu tocmai pentru ca să înțelegem că am avut și alte posibilități. Dacă Augustin Buzura era președinte în 1992, alta ar fi fost atmosfera în țară și eram priviți altfel din exterior.(...) În urma dispariției unui asemenea om, cei apropiați îl comemorează, cei care îl admiră își mai aduc aminte despre dânsul”, a spus Gușă la Realitatea TV.