Au fost prieteni, însă viața i-a despărțit. Atât omul de presă Sorin Roșca Stănescu cât și omul politic Traian Băsescu au influențat prin deciziile lor viețile a milioane de oameni. S-au admirat reciproc, după care s-au trădat. Istoriile lor personale s-au întrețesut, în timp, istoriei naționale.

Sorin Roșca Stănescu a recunoscut, în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro, că l-a admirat pe Traian Băsescu, pentru că a simțit „potențialul lui formidabil, pe plan politic”.

„Într-adevăr, din punctul meu de vedere, am fost prieten foarte apropiat cu Traian Băsescu și l-am admirat. Am simțit, înainte ca el să se manifeste ca un om politic puternic, am simțit potențialul lui formidabil, pe plan politic.

Deci, era un bărbat. Putea deveni, și într-o măsură a și fost, un bărbat de stat. Și eu, cu flerul meu de jurnalist, am simțit chestiunea asta. Avea, pe vremea aceea, când încă nu i se pusese bomba puterii sub fund, avea o loialitate și o franchețe.

În al treilea rând, eram supărat pe prietenul meu, Petre Mihai Băcanu. Și iată de ce. Petre Mihai Băcanu, cu care și acum sunt prieten și pentru care am toată stima, a încercat să facă și afaceri colaterale, care să-și susțină societatea „R”, care edita România Liberă.

Între aceste afaceri era o idee a lui Petre Mihai Băcanu să achiziționeze niște nave de la Petromin, cu care să ducă apă minerală în state arabe și să aducă petrol. Și, în felul ăsta, să facă un comerț și să ajute societatea „R”. Până aici, totul e OK.

Traian Băsescu era, cred, secretar de stat sau ajunsese ministru. Cred că era doar secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Și toată afacerea a ajuns pe mâna lui Traian Băsescu, care a refuzat să-i dea societății „R” cele două vapoare. Și de aici a pornit o dușmănie și România Liberă îl toca.

Se ajunsese în situația paradoxală în care reporteri de la România Liberă îl tocau în același număr de ziar pe Traian Băsescu și eu îi ridicam mingea la fileu. În același număr de ziar. Pentru că, între timp, ca om politic, se manifesta (Traian Băsescu, n.e.) bine, de partea drepturilor și libertăților fundamentale ale  omului, suveranitate națională, adică semnaliza pozitiv. Și mă tot tocam cu Băcanu pe chestia asta. Băcanu a ținut foarte mult la mine, dar îmi creasem dușmani în interiorul României Libere. Așa m-am apropiat eu de Băsescu”, a explicat Roșca Stănescu.

Ancheta care a dus la demisia șefului Securității Greciei, Nikos Grilakis

În aceeași emisiune, Sorin Roșca Stănescu a vorbit pe larg despre Dosarul Flota și despre implicațiile pe care le-a avut asupra personajelor principale.

„După care a urmat Dosarul Flota. „Dosarul Flota” mi s-a părut prea de tot, adică mi s-a părut un exces al procurorilor. Am văzut o tonă de documente, deci probabil că după aceea doar Dosarul Patriciu a fost mai voluminos. Și mi s-a părut un exces, mi s-a părut că ei se războiesc cu Băsescu, pentru că e un potențial om politic periculos pentru ei. Habar n-aveam atunci că Băsescu, din păcate n-am reușit să intuiesc că Băsescu nu putea fi decât tot din lumea lor. A securiștilor. Dar n-am intuit, ăsta-i adevărul. Și l-am ajutat în perioada aia.

(…) El mi-a prezentat niște documente din care reieșea că el se putea apăra oricând, că n-ar fi vândut el flota. Pierderea flotei ar fi fost un alt tip de afacere, care nu cădea pe umerii lui. Nu am crezut. Și-atunci m-am dus în Grecia, la dușmanul cel mai important al șefului securității din Grecia, care era unul Grilakis, m-am dus la Alafuzos,

Alafuzos reparase niște nave și era și el implicat în aceste anchete făcute de Parchet. Acest Alafuzos avea un ziar, Kathimerini, un ziar extraordinar de important și de influent în perioada aia. Și m-am dus în redacție. Și le-am spus că sunt cutare, sunt ziarist de Investigații în România, scopul meu e să lămuresc această chestiune.

Ca s-o lămuresc, trebuie să ajung la Grilakis, la Șeful Securității. De ce? Pentru că Șeful Securității, în complicitate cu Iliescu, că de-acolo reizbucnise scandalul, făcuseră un aranjament să se vândă jumate din flota românească (și noi am publicat primii în Evenimentul Zilei), s-o vândă pe nimic.

Și cum facem? Și ei mi-au spus, „Domnule, te ajutăm să ajungi la Grilakis”, deși ei erau dușmani cu Grilakis, „dar îți dăm rețeta cu o singură rețetă. Să îi pui o întrebare și să-l înregistrezi, legată de Macedonia”. Care era o chestiune de politică internă a lor.

Grecii se irită foarte repede când este vorba de suveranitatea Macedoniei. Iar Grilakis pleda pentru Macedonia dată în altă parte. Și m-au învățat cum să intru. Și eu m-am dus la Grilakis ca prieten al lui Ion Iliescu. Iliescu primise de la el afișele electorale.

Și m-am dus, am spus „Sunt prietenul lui Iliescu, am venit să vorbesc cu domnul Grilakis, să-i iau și un interviu”. Cu casetofonul în mână, deci nu puteai să intri în sediul Securității cu casetofonul ascuns. Am reușit să-l păcălesc. Mi-a spus o serie de lucruri, pe care le-am publicat în Evenimentul Zilei.

Și pentru ca Kathimerini am dat bucata aceea de înregistrare care l-a aruncat în aer pe Grilakis. După aceea a fost pus sub anchetă penală, Grilakis. Declarația lui a apărut pe primele pagini în Grecia. Restul a apărut la noi.

A urmat ziua mea de naștere, care-i pe 8 septembrie, și țin minte, Cristoiu m-a felicitat și mi-a spus că-mi dă o primă. Și-atunci mi-am permis să închiriez o barcă cu motor și cu un conducător, cu un mic căpitan. Și am făcut o mică petrecere. Și-n timpul petrecerii erau puse difuzoarele și se transmitea Radio Kathimerini. Și-am auzit numele meu. Și ăia vorbeau despre mine, traduceau articolul din Evenimentul Zilei, pentru greci. A fost impresionant momentul. Aia a fost o mare victorie de presă.

Traian Băsescu a câștigat procesul de calomnie împotriva lui Sorin Roșca Stănescu - Stiri Iasi, anchete, investigatii, interviuri si satira politica

Deci, ca să revin la Băsescu, l-am ajutat foarte mult. În momentul în care Băsescu a ajuns cu funia la gât, a fost, după opinia mea, cred că singurul om politic, care în situația dată, deci cu dosarul penal finalizat, practic, a demisionat din toate funcțiile și a plecat din Parlament. Și a sta mi-a plăcut foarte mult. M-a șocat. Și a plecat la frate-su, care avea o fabrică falimentară de înghețată.

Și-atunci am plecat acolo, și cu soția, să-l contactez pe Băsescu. Și l-am convins să se întoarcă în politică. Pe urmă am vorbit și cu Petre Roman și i-am adus șarpele în casă lui Petre Roman. Că pe urmă, Băsescu l-a dat afară pe Roman și a luat partidul. Deci am fost printre cei care l-au convins pe Traian Băsescu să se întoarcă în politică, tot în ideea că este un luptător politic foarte bun”, a mai spus jurnalistul.