El a povestetit despre modul în care „făcea bani” din publicitate și de cum oferea împrumuturi din banii Ligii, către anumite cluburi.

„De multe ori mă prostituam în fiecare marți, să fac rating, și-atunci în spatele meu veneau firme de sponsorizare. Marți aveam câte o conferință de presă, după cum știe toată lumea. Întrebam cum a fost ratingul, iar când nu mergea ceva, inventam, «băgam în ele». Eu nu-i menajam deloc pe patroni și pe președinți, deși nu spuneam chiar toate prostiile care se întâmplau. De exemplu, era un medic dentist sau un constructor și își punea fiecare firma în spatele meu, pe panou.

N-a existat an în care să nu fac 1 milion de euro din publicitate”, a spus Dragomir. Acesta a vorbit și despre împrumutul de care Dinamo l-a cerut celor de la LPF: „Și eu am dat împrumuturi. Bine a făcut Gino Iorgulescu că a făcut treaba asta. Dar eu dădeam împrumut din banii Ligii. Asta este nenorocirea. Pe timpul meu, eu făceam bani. Nu din drepturile TV. În decursul vieții n-am luat niciun leu din drepturile TV, deși aveam dreptul să iau, conform legii, până la 2%. Acum nu e bine, pentru că sunt banii tuturor cluburilor”, a declarat Dragomir la GSP Live.

Mitică de la Ligă a relatat și faptul că este supărat pe Victor Ponta ca a vrut să îl bage la „mititica”. El a fost inculpat într-un dosar în în perioada 1996-2013, unde actualul președinte al LFP a fost țantajat ca să ți facă rău, chiar de Ponta și Dragnea.

„Iorgulescu a fost șantajat să-mi facă rău, de Victor Ponta și Liviu Dragnea. Unul mi-a recunoscut personal, Dragnea, iar Ponta la televizor.

I-am și spus lui Ponta odată: «Cum să nu fiu, mă, supărat pe tine? De ce ai vrut, mă, să mă bagi la pușcărie? Gino, cel pe care l-ai pus acolo (n.r. la LPF), a semnat cu mâna lui». Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am dat de doi judecători cu multă minte și au văzut că nu e nimic adevărat din ce era acolo și m-au achitat la Curtea de Apel. Mă duceam 12 ani la pușcărie pentru nimic”, a conchis Dragomir, în fața telespectatorilor.