Dezvăluire uluitoare despre Klaus Iohannis! Un fost premier a dat verdictul după decizia instanţei în cazul Băsescu. „Ar trebui să-și pună problema...”

Sursă: Gabriel Petrescu | Dreamstime.com

Victor Ponta l-a comparat pe Klaus Iohannis cu Traian Băsescu, care a fost declarat de către Înalta Curte de Casație și Justiție colaborator al Securității. Fostul premier a spus că românii erau conștienți că fostul președinte al României a fost lucrător al fostei poliții politice, însă l-au votat pentru a nu ajunge în fruntea statului Adrian Năstase și Mircea Geoană.

Prima reacție publică a lui Victor Ponta, după ce Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securității de către judecătorii de la ICCJ, în ciuda încercării fostului președinte de a amâna pronunțarea sentinței. Fostul şef de stat a cerut suspendarea judecății până când Curtea Constituțională se va pronunța pe o excepție ridicată în acest dosar, însă magistrații au respins cererea și l-au declarat, pe 23 martie, colaborator al fostei Securități.

Victor Ponta reacționează, după ce Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securității

Fostul premier al României Victor Ponta a susținut că președintele Klaus Iohannis ar trebui să ia în calcul la rândul său ce se va întâmpla după ce va pleca de la Palatul Cotroceni, în anul 2024, când vor avea loc noi alegeri prezidențiale.

Aprig adversar al lui Traian Băsescu, Victor Ponta a spus că, în opinia sa, verdictul dat de judecătorii ICCJ nu a surprins pe nimeni, fiindcă „toată lumea știa că (fostul președinte - n.r.) a fost turnător și a mințit”.

„Cred că sunt foarte mulți oameni care au suferit foarte mult și cărora li s-au distrus viețile și ei au dreptul să ceara să se facă justiție. Dar domnul Băsescu a fost votat de milioane de oameni, de români, de două ori. Acei oameni au zis că l-au votat ca să nu iasă Năstase sau Geoană. În 2024 tot așa o să votăm, un Iohannis sau un Băsescu? Pentru că ar însemna că suntem o țară de proști incurabili, mă scuzați”, a declarat Victor Ponta, într-o intervenție televizată la România TV.

Avertisment direct către președintele Klaus Iohannis

Fostul premier a explicat că așa-zisa luptă anticorupție promovată de Traian Băsescu pe vremea când își consolida scaunul în fruntea țării a fost, de fapt, una de „ucidere politică și încarcerare a adversarilor”.

„Eu cred că tocmai de-aia a ajuns președinte, pentru că avea destule schelete în dulap. Pentru cei de afară, dacă nu ai schelete, nu ești bun, că nu răspunzi bine la comenzi. Sigur vor fi milioane de oameni iar care vor sta la coadă să voteze cu un „anticomunist”, cum au stat la coadă ca să nu iasă PSD. Eu zic că e bine ca a venit PSD la guvernare.

Noi am vrut să-l dăm jos pe Basescu, dar jumătate dintre români nu au ieșit la vot la referendum. Știind că nu e bun, au votat să nu iasă celălalt și au știut tot timpul că va trebui să-și plătească alegerea, care e făcută tot de la noi. Poate așa se va întâmpla și în 2024, dar sper să nu. Nu am nicio satisfacție, nu îmi dă nimeni nimic înapoi, dar uneori e bine.

Cred că ar trebui și domnul Iohannis să-și pună problema dacă i se va întâmpla și lui (n.r. după ce nu va mai fi preşedinte)”, a spus fostul premier Victor Ponta.