Prim-vicepreședintele liberal Cătălin Predoiu spune că iminenta remaniere a Guvernului ar avea la bază dorința lui Liviu Dragnea de a impune un prag la abuzul în serviciu, lucru nesusținut de premierul Sorin Grindeanu și de ministrul Tudorel Toader.
„Asta este ceea ce discută destul de deschis și PSD-iștii pe holurile Parlamentului”, a precizzat Predoiu pentru revista22.ro.
„În opinia mea, problema este pragul la abuzul în serviciu. Grindeanu și ministrul Justiției, Tudorel Toader, refuză, probabil, să emită o ordonanță de urgență pentru a introduce acest prag. La nivel de lege, această schimbare în Parlament ar lua timp, iar domnul Dragnea nu mai are timp. Atunci, se încearcă schimbarea Guvernului. Observ că avem de-a face cu un fel de privatizare a actului de guvernare, care este de interes public, oricine l-ar exercita. Ceea ce încearcă acum liderul PSD, Liviu Dragnea, și echipa sa este să subordoneze Guvernul unor interese imediate, private, pentru o motivație pe care domnul Dragnea o are. Mă refer la faptul că acest prag l-ar scuti de emoția unor procese care sunt în derulare. Asta este ceea ce discută destul de deschis și PSD-iștii pe holurile Parlamentului”, a subliniat deputatul liberal.
Cătălin Predoiu a mai precizat că, pentru a masca interesul direct pe care îl are privind stabilirea unui prag valoric la infracțiunea de abuz în serviciu, Dragnea preferă chiar schimbarea aproape în întregime a Guvernului pe care tot el l-a ales și garantat: „Ca să nu se observe această manevră, este împachetată într-o schimbare de guvern motivată de neîndeplinirea programului de guvernare. Dar dacă este vorba despre neîndeplinirea programului de guvernare, atunci ar trebui să își dea demisia și domnul Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Ce vrea să facă acum este ca și cum dumnealui vrea să scape de doi biscuiți – biscuitul Sorin Grindeanu și biscuitul Tudorel Toader. Atunci, schimbă tot pachetul. Și PSD spune: „Biscuim, Măria Ta!”
Liberalul mai atrage atenția că, în acest moment, o schimbare a Guvernului poate avea efecte negative mari asupra întregii țări: „Această criză din PSD riscă să oprească succesul diplomatic notabil, pozitiv obținut de președintele Iohannis la Washington și credibilitatea câștigată de România acolo”.
Mai multe detalii găsiți de siteul revistei22.ro