De la Infernul lui Dante la celebrul film Ghost cu Patrick Swayze, de la simpaticul personaj de desene animate Casper la emisiunile lui Dan Diaconescu, care abundă în clarvăzători şi profeţi ce iau legătura cu morţii, misterul vieţii de după moarte nu a încetat, de-a lungul timpului, să fascineze omenirea.
Conform unei definiţii simple, viaţa de apoi denumeşte presupusa continuare a sufletului unei fiinţe după moartea fizică. Recent, oamenii de ştiinţă au demarat un proiect care vrea să elucideze o dată pentru totdeauna dacă experienţele despre care povestesc pacienţii care s-au trezit din comă au o bază reală.
Mulţi dintre cei care au trecut pe lângă moarte amintesc de lumini puternice, de tuneluri sau spun că pluteau deasupra patului de spital şi îşi vedeau propriul corp de sus. În rezervele de spital, cercetătorii vor plasa poze pe rafturi înalte. Fotografiile nu vor fi vizibile decât de sus. 1.500 de pacienţi care au suferit un atac de cord vor participa la studiu.
Dacă ei vor putea descrie pozele după ce îşi revin din moartea clinică, doctorii vor obţine o primă dovadă că astfel de experienţe sunt reale. În general însă, oamenii de ştiinţă sunt sceptici în privinţa vieţii de după moarte, iar modul lor de a explica lumea nu ia în calcul posibilitatea unei noi existenţe, care să înceapă după terminarea primeia.
Sufletul are 21 de grame
Fizicianul Duncan MacDougall este însă o excepţie. În 1901, el a coordonat un studiu care urmărea să măsoare greutatea pe care ar fi pierdut-o corpul uman în momentul în care sufletul se despărţea de trup.
MacDougall a cântărit pacienţi pe moarte, încercând să dovedească materialitatea sufletului. Rezultatele sale variau în jurul a 21 de grame.
Totuşi, cerccetările lui MacDougall nu au fost creditate cu vreun merit de către comunitatea ştiinţifică. Aşa s-a întâmplat şi cu alte cercetări ulterioare care încercau să explice sau să demonstreze existenţa sufletului în mod ştiinţific. În ciuda scepticismului oamenilor de ştiinţă, viaţa de după moarte a devenit rapid o preocupare pentru om. Încă din paleoliticul mijlociu (aproximativ 120.000-35.000), Omul de Neanderthall părea să creadă în continuarea vieţii după moarte.
În Germania s-au descoperit morminte în care se depusese ocru roşu (argilă). S-a sugerat astfel că încă de atunci exista conştiinţa vieţii de după moarte. Deşi puteau alege ocru în alte culori, cercetătorii cred că a fost aleas roşul deoarece el simbolizează renaşterea. Se pune astfel întrebarea: omul a avut atât de devreme intuiţia vieţii de după moarte deoarece ea există cu adevărat sau umanitatea a început să se amăgească încă de la începuturile ei ? Cele mai multe religii includ în doctrinele lor existenţa vieţii după moarte. De obicei, aceasta depinde de acţiunile omului pe pământ, iar sufletul se duce într-un mediu spiritual şi imaterial.
Religia si viata dupa moarte
În creştinism, oamenii ajung în Rai sau în Iad: pe cei buni îi aşteaptă răsplata veşnică, iar pe cei răi, o pedeapsă chinuitoare. Dar noţiunile de Iad şi Paradis nu apar numai în creştinism: musulmanii cred şi ei în existenţa lor. Religii orientale precum hinduismul sau budismul vorbesc despre o formă diferită de viaţă după moarte: reincarnarea.
În acest caz, viaţa de după moarte este o continuare a vieţii în acelaşi mediu fizic – lumea materială care ne înconjoară. În prezent, tot mai mulţi oameni susţin că au trăit experienţe care demonstrează existenţa vieţii după moarte.
Plutirea sufletului deasupra patului de spital, fotografiile cu siluete enigmatice şi transparente, mesele de spiritism care se mişcă sau tunelurile luminoase care fac trecerea către o altă lume au intrat deja într-o colecţie a imaginilor-clişeu legate de viaţa de apoi. Dincolo de ce spune religia sau ştiinţa, fiecare dintre noi crede într-o formă sau alta de viaţă după moarte. Sau nu: iar moartea nu este urmată de nimic.
Tu ce crezi: există viaţă după moarte?