Familia Lăncrănjan, din cartierul Oarda de Sus al orașului Alba Iulia, are proprietatea la doar câţiva metri de locul prin care trece Autostrada Sebeș – Turda. Fiindcă zgomotul utilajelor este insuportabil, oamenii au reclamat la autorități acest aspect, însă nu au fost băgați în seamă, informează Antena 1. Prin urmare, s-au adresat instanței, cerând suspendarea lucrărilor!
Iar răspunsul a venit luni, 11 noiembrie, de la Tribunalul Alba. Magistrații au admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţi – CNAIR şi firmele care construiesc lotul 1 al Autostrăzii Sebeș – Turda sunt obligate să suspende lucrările şi, în regim de urgență, să monteze panouri fonoabsorbante. Totodată, dacă este nevoie, se vor lua și alte măsuri necesare pentru o cât mai bună izolare fonică a imobilului!
Culmea respectului față de lege: familia Lăncrănjan susține că, decizia are o decizie definitivă, provizorie şi executorie, lucrările nu au încetat, iar marți dimineață utilajele au pornit pe șantierul din vecinătatea casei!
În minuta deciziei date de Tribunalul Alba se menționează următoarele:
„Admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii Lăncrănjan George Mircea şi Lăncrănjan Floare în contradictoriu cu pârâtele: – Impresa Pizzarotti&C SpA Italia, CNAIR – Compania Naţională a Infrasructurii Rutiere S.A. şi S.C. Pomponio Construcţii S.R.L. si, în consecinţă, obligă pârâtele să monteze în regim de urgenţă panouri fonoabsorbante şi să îndeplinească măsurile pentru izolarea fonică a imobilului proprietatea reclamanţilor, situat în Alba Iulia, Oarda de Sus, str. Victoriei nr. 24, cu omologarea acestora conform normativelor în vigoare. Dispune încetarea temporară a executării lucrărilor la punctul de lucru Oarda de Sus al Autostrăzii Sebeş-Turda, lotul 1, în zona imobilului proprietatea reclamanţilor, până la montarea de către pârâte a panourilor fonoabsorbante şi îndeplinirea măsurilor pentru izolarea fonică a imobilului. Definitivă, provizorie şi executorie de îndată, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen”.
Te-ar putea interesa și:
Trebuie sa fie o Lege si-n România (ca si-n Vest) ca ÎNTRE ORELE DE ** si ORELE DE ** din ziua SA S-E POATA LUCRA SI CU ZGOMOT MAI AVANSAT (dar nu asa de ridicat care poate afecta auzul copiiilor si-al oamenilor…)
Foarte ,,bine”. Ca la noi, la nimeni. O să se mai stagneze lucrările încă vreo 2, 3, 4 sau 5 ani și în tot acest timp, vom țipa că nu avem autostrăzi, că suntem ultimii în Europa în construcția de autostrăzi etc etc etc. Asta e. Propun ca în acea porțiune să se facă ,,autostradă subterană” poate așa nu vor mai fi probleme. E fantastic ce se întâmplă în România sec XXI.