Evenimentul Zilei > Social > Dezastru în spitale. Aproape 1.500 de paturi funcţionale, pline cu pacienţi critici. Platforma Pipera va mai asigura 300 de paturi cu oxigen
Dezastru în spitale. Aproape 1.500 de paturi funcţionale, pline cu pacienţi critici. Platforma Pipera va mai asigura 300 de paturi cu oxigen

Dezastru în spitale. Aproape 1.500 de paturi funcţionale, pline cu pacienţi critici. Platforma Pipera va mai asigura 300 de paturi cu oxigen

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că se fac demersuri în vederea operaţionalizării platformei de la Pipera, care va asigura 300 de paturi cu oxigen pentru bolnavii COVID. 
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că România are aproape 1.500 de paturi de ATI funcţionale pentru pacienţii COVID, iar acestea sunt pline cu pacienţi în stare critică, iar platforma de la Pipera care va mai aduce încă 300 de paturi cu oxigen.
„Împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Primăria Municipiului Bucureşti se lucrează la operaţionalizarea platformei de la Pipera, care ne va da şansa a încă 300 de paturi cu oxigen. Şi acest lucru în această săptămână se va întâmpla”, a afirmat Cseke Attila.
Cseke Attila a fost întrebat, luni, la finalul şedinţei de Guvern, dacă au mai fost identificate paturi de ATI pentru pacienţii COVID, şi răspunde:  “Guvernul lucrează şi Ministerul Sănătăţii cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă lucrează în fiecare zi la creşterea numărului de paturi ATI pentru bolnavii COVID. Aţi văzut această dinamică a creşterii numărului de paturi. După trei săptămâni acel plan de rezilienţă despre care am vorbit de 1.522 de paturi este aproape realizat, suntem aproape de 1.500 de paturi funcţionale, din păcate, pline cu pacienţi critici”, a lămurit ministrul Sănătăţii.

Cseke Attila: Mi se pare nepermis ca să ai un număr de paturi pe o autorizaţie sanitară de funcţionară non-COVID de 631 de paturi şi să ceri avizare pentru tratament COVID pe 224

“Am avut o discuţie cu doi manageri de spitale şi vă spun extrem de deschis şi direct cum am spus şi celor doi mi se pare nepermis ca să ai un număr de paturi pe o autorizaţie sanitară de funcţionară non-COVID de 631 de paturi şi să ceri avizare pentru tratament COVID pe 224, în condiţiile în care spitalul se transformă complet în COVID. (…) Vom creşte numărul de paturi, este vorba despre Spitalul Sfântul Ioan”, a transmis ministrul interimar al Sănătăţii.
Attila a precizat că a cerut creşterea numărului de paturi şi pentru Spitalul Malaxa: E ilogic să nu putem să folosim aceste paturi şi vom avea aceste paturi, a mai spus ministrul interimar.
 “Pentru Spitalul Malaxa, am discutat cu directorul structurii care administrează din partea Primăriei municipiului Bucureşti acest spital şi am cerut creşterea numărului de paturi pentru că şi acolo sunt avizate 91 de paturi pentru COVID în timp ce structura în mod normal este peste 200. Specific că sunt două spitale care s-au transformat complet în COVID, altceva nu mai avem acolo, e ilogic să nu putem să folosim aceste paturi şi vom avea aceste paturi”, a mai afirmat Cseke Attila.

Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă lucrează la creşterea numărului de paturi ATI pentru bolnavii COVID

Cseke Attila a mai declarat că Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă lucrează la creşterea numărului de paturi ATI pentru bolnavii COVID. În acest sens, a precizat că până în prezent au fost asigurate aproape 1.500 de paturi ATI COVID, dar că luni, la ora 11,00, erau doar trei paturi libere în întreaga ţară.

Pe 14 ianuarie, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa că spitalul modular de la Pipera va fi închis, ca urmare a faptului că a scăzut numărul persoanelor bolnave de COVID-19 care au nevoie de îngrijiri, informează Agerpres.