România, terorizată de spărgătorii de bancomate. Trei cazuri în câteva zile

România, terorizată de spărgătorii de bancomate. Trei cazuri în câteva zile

Poliția este în alertă maximă după ce joi noaptea un bancomat din Arad a fost aruncat în aer. Hoții au reușit să fugă cu banii aflați în ATM. La câteva ore distanță, în Timiş la 06:30 s-a semnalat un caz identic. Conform anchetatorilor, hoţii au folosit acelaşi mod de operare ca în cazul bancomatului de la Sinaia.

UPDATE. Hoții au furat, se pare, 400.000 de lei. Primul atac s-a dat în Arad, la o sucursală a Băncii Transilvania de pe Calea Timișorii. Doi indivizi, cu fețele mascate, au colectat toți banii după ce au avariat bancomatul, și au dispărut. Suma sustrasă este de 300.000 de lei. Imediat hoții s-au urcat în mașină și, pe autostrada care leagă Aradul de Sibiu, au ajuns la Belinț, o localitate din județul Timiș, unde au dat al doilea atac, la o oră distanță de primul. Aici fost aruncat în aer bancomantul de la filiala CEC, din care ar fi sustras 100.000 de lei.

Conform informațiilor de ultimă oră, atacurile au fost date de o grupare de spărgători formată din trei indivizi.

Știrea inițială:

Ne puteți urmări și pe Google News

Primul incidentul s-a petrecut pe calea Timișoarei din Arad și momentan nu a fost dezvăluită suma furată, cel de-al doilea în Timișoara.

Un atac similar a avut loc în Arad pe 15 ianuarie 2020, atunci când mai multe persoane au încercat să fure un bancomat amplasat în incinta unui magazin de la ieșirea spre Nădlac. Atunci, hoții au încercat să fure ATM-ul, după ce l-au legat de un autoturism BMW X6, notează aradon.ro.

De asemenea, anul trecut, în luna mai, un alt bancomat, amplasat pe Calea Aurel Vlaicu, a fost aruncat în aer, însă toți banii din ATM fuseseră retrași cu o zi înainte de către angajații băncii după ce au observat că fanta bancomatului a fost distrusă în încercarea, cel mai probabil, de a ajunge la banii aflați în interior.

Poliția pare depășită de evenimente. Și în cazul spargerii bancomatelor din Județul Brașov, oamenii legii dau din umeri.