Deutsche Welle recunoaște: „Imigranții vor deveni majoritari în metropolele germane”!

Deutsche Welle recunoaște: „Imigranții vor deveni majoritari în metropolele germane”!

La origine, cuvântul păgân nu avea nicio conotație religioasă în Imperiul Roman. Nu însemna o persoană de altă credință sau necredincioasă, ci, pur și simplu, locuitor al unui sat sau al unui cartier mai îndepărtat de centrul urban.

Noul sens a apărut treptat, pentru că în uriașul creuzet demografic al imperiului, orașele cosmopolite au devenit încet-încet creștine, în vreme ce oamenii de la țară au continuat să se închine vechilor zei.

Oricât ar părea de ciudat, lecția pe care ne-o dă istoria antică e cât se poate de actuală. Un astfel de proces are loc, că vrem, că nu vrem, și în Occidentul zilelor noastre. Aici nu mai e vorba nici de Marea Înlocuire a populației europene cu imigranți aduși din Orientul Mijlociu și Africa de Nord de care vorbește scriitorul francez Renaud Camus, nici de faimosul Plan Kalergi care prevedea metisarea europenilor cu africani pentru a da naștere unei rase noi euro-negroide...Nu e vorba de teorii ale conspirației, ci, pur și simplu, de o realitate demografică. În Londra, britanicii au devenit deja minoritari. Celelalte metropole europene se îndreaptă cu pași repezi în aceeași direcție. O recunoaște chiar și propaganda progresistă, care a negat decenii întregi că ar avea loc o basculare demografică a Occidentului.

Potrivit site-ului Deutsche Welle, care citează un studiu realizat de departamentul de cercetare în domeniul imigrației al Institutul Federal de Cercetare a Forței de Muncă (IAB), „în orașele mari, până la 70% dintre locuitori vor avea rădăcini non-germane peste două decenii”, Și asta nu e tot, peste același interval de timp, la nivelul întregii țări „1 din 3 persoane (de fapt, între 35 și 40 la sută din populație) va fi un imigrant” sau descendentul unor imigranți. Aceste date sunt prezentate de ani de zile de așa-zisa extremă dreapta, dar au fost în permanență negate. Astăzi, însă, se pare că masa critică a fost atinsă și propaganda progresistă nu mai e nevoită să se ascundă după deget. Așa că a început să-i obișnuiască pe occidentali cu ideea că vor deveni minoritari în propriile țări. „Diversitatea” nu e prezentată numai ca un proces inevitabil, ci și ca o mare victorie. „Germania va trebui să atragă o „serie de naționalități” pentru a menține „economia stabilă”, a declarat cotidianului german Die Welt Herbert Brücker, expertul care conduce departamentul de cercetare în domeniul migrației de la Institutul Federal de Cercetare a Forței de Muncă (IAB).

Ne puteți urmări și pe Google News

Economistul german a mai spus că o populație din ce în ce mai diversă e crucială pentru securitatea economiei germane în viitor. Cifrele IAB sugerează că Germania necesită aproximativ 400.000 de imigranți pe an până în 2060 pentru a evita micșorarea economiei. În opinia expertului german, marea provocare pentru Germania este de a continua să atragă imigranți cu înaltă calificare. Asta înseamnă, în opinia lui Brücker, că țara va trebui să se deschidă către alte continente, pentru că fondul de forță de muncă din țările din sudul și estul Europei este epuizat.

„În prezent, aproximativ un sfert din populația germană are rădăcini în rândul imigranților”, a spus Brucker. „În 20 de ani, va fi de cel puțin 35%, dar ar putea fi, de asemenea, mai mult de 40%.” Mai mult, „ceea ce vedem astăzi în marile orașe va fi normal pentru întreaga țară în viitor”, a spus Brücker. „Într-un oraș ca Frankfurt, vom avea între 65% și 70%”.

Indiscutabil, imigranții sosiți din estul și sudul Europei au o contribuție la actuala prosperitate a Germaniei. Același lucru este valabil pentru turcii sosiți în număr mare după al doilea război mondial. Situația este, însă, mult diferită pentru ultimele valuri de imigrație. În ciuda unor cheltuieli imense, noii imigranți nu prea reușesc să-și găsească locul în societatea germană. Și asta, probabil, pentru că societatea germană nu mai are nici forța, nici voința de a-i asimila.