Gardienii sunt în alertă din cauza valului de xenofobie din închisorile româneşti. Infractorii autohtoni sunt supravegheaţi on-line.
Deţinuţii italieni încarceraţi în România au nevoie de protecţie specială din partea gardienilor, după nenumăratele ameninţări cu moartea primite de la „colegii” de celulă români. Aşa a susţinut, ieri, Ioan Băla, directorul Administraţiei Naţiona le a Penitenciarelor (ANP), care a pus manifestările xenofobe ale puşcăriaşilor români pe seama „curentului antiromânesc” manifestat în ultima perioadă în Peninsulă. Potrivit lui Băla, angajaţii penitenciarelor din ţară s-au mai confruntat cu o astfel de situaţie şi la începutul anului trecut, când polonezii au avut nevoie de protecţie după cazul „Claudiu Crulic” (românul înfometat până la moarte într-o închisoare din Polonia).
În acelaşi timp însă, deţinuţii români sunt mult mai strict supravegheaţi cu ajutorul unor cartele electronice, conectate la reţeaua de computere a penitenciarului. Deocamdată, sistemul funcţionează doar în 14 închisori din ţară, urmând ca, până la finele acestui an, să fie extins în toată reţeaua ANP. „Big-Brother” pentru cumpărături şi telefoane
Potrivit şefului ANP, pe baza acestor cartele, puşcăriaşii pot fi identificaţi mai uşor şi le pot fi „monitorizate on-line” atât cumpărăturile făcute la magazinele din incinta penitenciarului, cât şi convorbirile telefonice purtate cu membrii familiei (numerele pe care le pot accesa de la telefoanele publice din incinta închisorii sunt limitate, durata ape lului este restricţionată, iar cardul este netransmisibil).
„Practic, nu mai este nevoie de supravegherea deţinutului de către gardian atunci când dă telefon sau când merge la bibliotecă. Cine are dreptul merge liniştit, deschizând cu cardul. Cine nu, nu poate deschide uşa”, a explicat Ioan Băla.
După ce a atins astfel problemele care pot apărea în cazul deţinuţilor cu „înclinaţii intelectuale”, directorul ANP a precizat că „din dispoziţiile organelor de urmărire penală şi ale instanţelor de judecată”, fraţii Ion şi Vasile Balint, mai cunoscuţi drept Nuţu şi Sile Cămătaru, s-au regăsit în Penitenciarul Jilava.
Aici, Nuţu şi-ar putea relua chiar şi activitatea de „jurnalist” la revista închisorii, activitate pe care a fost nevoit să o întrerupă, în toamna anului trecut, când a fost mutat la Penitenciarul Slobozia, pe motiv că ar fi pus la cale o revoltă în spatele gratiilor.
POZIŢIE
„Criza Gorbunov, cea mai gravă din sistemul penitenciar”
Prezent, ieri, la şedinţa de bilanţ a ANP, ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, a susţinut că dosarul „Gorbunov” a reprezentat cea mai gravă „criză” produsă în sistemul penitenciar în ultimul an. „Trebuie să privim mai atent la ceea ce se întâmplă în zona raportărilor şi a sistemului medical din penitenciare, dar şi a relaţiilor care se stabilesc între deţinuţi şi angajaţi ai ANP”, a adăugat Predoiu. Ministrul a amintit apoi şi de situaţiile în care unii şefi de penitenciare „au ţinut să-şi demonstreze talentele artistice nebănuite”. Este vorba despre cazul lui Adrian Dicu, director la Penitenciarul Giurgiu, care, la o petrecere privată, s-a costumat în puscăriaş şi a dansat hip-hop.