Detectivii de adultere

Detectivii particulari specializaţi în "investigaţii matrimoniale" sunt la mare căutare în Marea Britanie, în condiţiile în care tot mai mulţi britanici apelează la serviciile unor profesionişti pentru a demasca infidelităţile partenerilor de viaţă, scrie cotidianul "The Daily Telegraph".

Asociaţia Detectivilor Britanici apreciază că aproximativ 10.000 de agenţi operativi îşi desfăşoară activitatea în prezent, majoritatea fiind angajaţi de persoane fizice pentru localizarea unor rude dispărute sau pentru supravegherea soţilor şi soţiilor infidele. În pofida onorariilor destul de piperate percepute de aceştia, care pot depăşi chiar şi suma de 1.000 de lire sterline pe zi, detectivii particulari nu duc lipsă de clienţi, 70 la sută dintre aceştia fiind femei.

„Afacerea înfloreşte. Am avut două telefoane în această dimineaţă şi nici măcar nu e ora 11“, spune Steve Grayson, proprietarul unei agenţii specializate în depistarea cazurilor de infidelitate. Printre cazurile recent soluţionate de agenţia sa numără cel al unui pensionar de 62 de ani suspectat de soţie că îşi face de cap şi cel în care soţia unui renumit bancher britanic a fost prinsă în flagrant cu un angajat al unei firme de decoraţiuni interioare. Această ultimă misiune a fost una specială, subliniază Grayson, deoarece camerele de supraveghere instalate în locuinţa bancherului l-au surprins şi pe acesta în braţele menajerei.   Clienţii sunt mulţumiţi  Paul Hawkes, detectiv în cadrul unei agenţii londoneze de peste 30 de ani, apreciază că era informatică încurajează şi facilitează adulterul. El susţine că principalul motiv pentru care diferite persoane apelează la serviciile sale este tensiunea în care trăieşte soţul înşelat şi care îl determină în final să ia o măsură menită să pună capăt agoniei.

„Aveam nevoie de o dovadă. Eram atât de agitată. A meritat fiecare ban plătit“, a declarat o femeie care s-a aflat într-o astfel de situaţie. Într-o notă uşor ironică, „The Daily Telegraph“ subliniază că misiunile cu final fericit sunt rare, într-unul dintre cazuri detectivii descoperind că un presupus soţ infidel îşi petrecea timpul liber în compania unei halbe de bere, la un pub din apropierea casei.