Luni a avut loc termenul de judecată în cazul președintelui PSD, Liviu Dragnea, în care a fost condamnat în prima instanță la trei ani și șase luni. La începutul ședinței, avocații acestuia a făcut o cerere de recuzare pentru poziția soțului uneia dintre judecătoare.
Avocații liderului PSD, Liviu Dragnea, au făcut o cere de recuzare, formulată pentru faptul că soțul judecătoarei Simona Daniela Encean a făcut obiectul unor articole de presă, care pot afecta imparțialitatea judecătoarei.
Conform cererii de recuzare care o vizează pe judecătoare, soțul acesteia, Alexandru Encean, a făcut comentarii în spațiul public „care îl plasează într-o poziție de a putea influența imparțialitatea doamnei judecător”, conform luju.ro.
Ședința a fost suspendată pentru jumătate de oră pentru a delibera cererea formulată de apărătorii lui Liviu Dragnea. Instanța a hotărât să o respingă, iar procesul a fost reluat.
Ulterior, magistrații au hotărât ca procesul să fie amânat pentru data de 20 mai.
Cererea de recuzare a judecătoarei Simona Daniela Encean:
„Subsemnatul Dragnea Nicolae Liviu, apelant inculat in dosarul cu numarul de mai sus, cu domiciliul ales (...) prin avocat Flavia Teodosiu, in temeiul art. 64 al. 1 lit. f) si art. 67 al. 1 CPP, formulez prezenta
Cerere de recuzare a doamnei judecator Simona Daniela Encean
Pentru urmatoarele considerente:
In spatiul public au aparut o serie de articole in care se mentioneaza in mod clar si fara echivoc faptul ca sotul doamnei judecatoare este in "Fan infocat PSD", facand numeroase comentarii care il plaseaza intr-o pozitie de a putea influenta impartialitatea doamnei judecator.
Astfel, atasez prezentei cereri mai multe articole de pe internet, dar si comentarii din care rezulta exact cele sustinute de noi si care fac dovada ca impartialitatea doamnei judecator este grav afectata.
Astfel, citam din titlurile atasate cererii:
- „Exclusiv Justitei in Familie: sotia il judeca pe Dragnea, sotul este fan infocat PSD pe Facebook”;
- „Sotul judecatoarei din procesul Dragnea, mediator pe sute de mii de lei”;
- „Sotul unei judecatoare din completul lui Dragnea, propagandist PSD pe Facebook: Iohannis trebuie sa aiba dosar penal pentru fals si uz de fals”;
- „Judecatoarea Simona Daniela Encean de la ICCH este casatorita cu un barbat care iubeste partidul condus de Liviu Dragnea. Simona Encean face parte din completul care il judeca pe liderul PSD la ICCJ”;
Pe cale de consecinta, asa cum se desprinde si doar din titlurile mentionate, rezulta fara echivoc faptul ca doamnei judecator ii este afectata impartialitatea, aspect care o impiedica sa participe in calitate de judecator in cadrul completului care judeca cauza mai sus rubricata, dispozitiile art. 6 din Conventia CEDO fiind pe deplin aplicabile, in sensul in care, orice persoana are dreptul la un proces echitabil.
Or, aspectele invederate conduc clar la incalcarea drepturilor fundamentale ale dlui. Dragnea in cauza in care un judecator are, in opinia noastra, impartialitatea afectata prin faptul ca sotul acesteia este un sustinator fervent al partidului condus de dl. Dragnea Liviu.
Pentru aceste motive, va solicit sa admiteti prezenta cerere si sa dispunei inlaturarea doamnei judecator din cadrul completului si inlocuirea acesteia cu un alt judecator, in conformitate cu dispozitiile legale incidente, compatibil sa participe la judecata”, se arată în cerere.