Reprezentantul armenilor în Parlament – l-am numit pe deputatul Varujan Pambuccian – relatează, pe Facebook, o serie de episoade de-a dreptul înfiorătoare din timpul abominabilului genocid comis între aprilie 1915 până în iulie 1916 sau chiar 1923, când nu mai puțin de două treimi dintre armenii care trăiau pe teritoriul de astăzi al Turciei au pierit în urma deportărilor, foametei și masacrelor. Genocidul a costat viețile a aproximativ un milion două sute de mii de armeni din Anatolia și Armenia de vest.
Varujan Pambuccian postează imaginea unei icoane care spune ”povestea unui popor neantizat pentru că s-a încăpățânat să rămână creștin.
Pașapoarte spre moarte
”În icoana asta se găsește și străbunicul meu, Mesia. Și-a trăit toată viața în Adana. Nu a plecat în convoaiele morții, era mult prea bătrân pentru a rezista unui asemenea marș și nici nu cred că vroia să îi vadă pe ai lui pierind pe drumul către deșerturile Siriei. Nici nu și-a abandonat credința lui creștină apostolică armeană, refuzând astfel orice șansă la viață. Asigurarea de viață o avea la o societate americană. Nu le-a folosit la nimic bunicilor mei. Nici averea făcută în generații nu le-a folosit la nimic. Totul s-a schimbat radical, într-o singură secundă, atunci când s-au trezit pe listele de deportări în deșert, adică având pașapoarte spre moarte în regulă. Străbunicul meu a fost ucis pe loc. Bunicii mei luați în convoi.
România, prima țară care a primit refugiați armeni
Pe unchiul meu, în vârstă de un an, bunica l-a aruncat într-o groapă cu copii armeni uciși. De acolo l-a luat peste noapte o prietenă a bunicii, riscându-și viața pentru că îi ajuta pe armeni. L-a crescut și l-a înapoiat bunicilor mei după ce a aflat că sunt în viață. Bunicii mei au rămas în urma convoiului undeva lângă Damasc, acolo unde s-a născut tatăl meu. Și de acolo au reușit să fugă cu ajutorul unui amic al bunicului, un arab cu care bunicul făcea afaceri. Când a fost posibil, acesta i-a îmbarcat pe un vas care mergea în Cipru. Bunicul era convins că se va întoarce în țara sa, al cărei cetățean loial se considera. Nu s-a mai întors niciodată. Salvarea lor a fost România, prima țară care a primit armeni refugiați.
Icoana unui popor neantizat
În icoana asta sunt sute de mii de povești concrete despre ce s-a întâmplat între 1915 și 1920 în Imperiul Otoman. Și ele împreună spun povestea unui popor neantizat pentru că s-a încăpățânat să rămână creștin. Acum trei ani, Biserica Armeană l-a canonizat pe Mesia, străbunicul mei, împreună cu toți martirii armeni din perioada genocidului.
Străbunicul Mesia
Un genocid nu este un simplu termen juridic. Este o încrengătură de întâmplări îngrozitoare prin care au trecut oameni obișnuiți, ca noi, cărora li s-a luat sau li s-a schimbat radical viața brusc, brutal și fără nici un semn că lucrul ăsta se va întâmpla. Este un lucru care nu poate fi uitat, schimbat, nepovestit sau ignorat. Străbunicul meu a fost așezat în rândul sfinților de către biserica în care s-a născut și locuiește sufletul meu. Pare o încheiere frumoasă, dar nu este. Pentru că încheierile frumoase nu sunt nici glorioase, nici înălțătoare ci doar firesc de simple. Și de peste 100 de ani, lipsa asta de firesc ne apasă pe toți urmașii celor din icoana asta. Străbunicul meu, Mesia, așteaptă cuminte în rândul sfinților în care a fost așezat, ca noi cei care le-am urmat să nu lăsăm ca peste povestea lor să se aștearnă uitarea”, scrie Varujan Pambuccian.