Detalii incendiare de la bordul aeronavei deturnate. Ce le-a făcut egipteanul “idiot” stewardeselor companiei EgyptAir este de necrezut | GALERIE FOTO

Detalii incendiare de la bordul aeronavei deturnate. Ce le-a făcut egipteanul “idiot” stewardeselor companiei EgyptAir este de necrezut | GALERIE FOTO

Un pasager aflat la bordul avionului egiptean, deturnat marţi de un individ catalogat drept idiot de autorităţile din ţara sa, a relatat scene decupate parcă din filmele cu Mr Bean petrecute la bord, în vreme ce aeronava se îndrepta spre Cipru. Unul din ostatici şi-a sunat soţia pentru a-i mărturisi existenţa unui cont bancar secret, iar altul şi-a manifestat nedumerirea cu privire la destinaţia pentru care a optat atacatorul. Noi poze şi selfeuri de la bord indică şi faptul că ostaticii erau relaxaţi şi puşi pe glume după ce au înţeles că atacatorul nu e chiar aşa de hotărât să se detoneze.

Relatarea aparţine chirurgului ortoped AbdAllah El Ashmawy, care a decis să posteze pe Facebook, pe lângă amănuntele şocante ale incidentului, şi momentele care acum par nostime având în vedere deznodământul fericit al evenimentului.

Astfel, în momentul în care au aflat că sunt ostaticii unei persoane care pretinde că are o centură explozivă asupra sa şi solicită ca avionul să devieze de la traseul său (Alexandra-Cairo) şi să aterizeze pe un aeroport tin Cipru, pasagerii din aeronava EgyptAir au început să-şi sune apropiaţii.

Speriat şi fiind convins că va muri, un bărbat şi-a sunat soţia pentru a-i mărturisi existenţa unui cont bancar secret. Din răspunsurile bărbatului, chirurgul a dedus că femeia părea mai interesată de numărul contului şi numele băncii decât de soarta soţului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un altul care dormea în momentul deturnării s-a trezit şi, buimac, a început să protesteze cu privire la destinaţia aleasă de agresor. “De ce Cipru? O să pierd legătura în felul acesta”, ar fi spus acesta, stârnind râsete în jur.

Chirurgul-povestitor a mărturisit însă că această aventură a fost, în realitate, o traumă reală peste care cei aflaţi în avion nu vor trece prea curând. “Nu de deloc uşor să realizezi că te afli deasupra mării cu un individ care pretinde că se va arunca în aer”, a mai scris chirurgul AbdAllah El Ashmawy.

Majoritatea tovarăşilor săi de suferinţă au rămas însă calmi şi fiecare a ajutat cum a putut la detensionarea atmosferei de la bord: s-au încurajat reciproc şi au glumit pe seama situaţiei în care se aflau.

Noi imagini surprinse la bordul aeronavei deturnate A320 arată că şi stewardesele şi-au făcut poze cu atacatorul “idiot” care purta la brâu o centură “explozivă” din carcase de telefoane mobile. După tânărul britanic Ben Innes, 26 de ani, care a pozat alături de atacator rânjind cu gura până la urechi, tânără însoţitoare de bord Naira Atef s-a fotografiat şi ea zâmbitoare, alături de Seif al-Din Mohamed Mustafa, 58 de ani, din Cairo.

După şapte ore de la deturnarea avionului, timp în care a cerut să vină fosta soţie, liderii Uniunii Europene, să fie eliberate deţinutele din închisorile egiptene sau să primească azil politic, Seif al-Din Mohamed Mustafa a cerut ca avionul să fie realimentat și să zboare la Istanbul. Când şi această cerere i-a fost respinsă, atacatorul a decis să elibereze ostaticii şi să se predea.

Ulterior, femeia cu care atacatorul fusese căsătorit mai mulţi ani ar fi declarat că viaţa alături de acesta fusese un calvar. Potrivit spuselor femeii, Mustafa consuma droguri şi fusese şomer ani la rând.