DETALII INCENDIARE din DOSARUL LUI VANGHELIE: Un MARTOR a vorbit în fața JUDECĂTORULUI de AMENINȚĂRI la NIVEL ÎNALT și de PRESIUNI din partea DNA

DETALII INCENDIARE din DOSARUL LUI VANGHELIE: Un MARTOR a vorbit în fața JUDECĂTORULUI de AMENINȚĂRI la NIVEL ÎNALT și de PRESIUNI din partea DNA

Un martor din dosarul lui Marian Vanghelie a făcut o declarație incendiară la ultima ședință de judecată a dosarului în care fostul edil este acuzat că a primit mită de 30 de milioane de euro. Nicolae Pupăză a declarat astfel că, pe vremea când era manager la una dintre societățile omului de afaceri Marin Dumitru, a auzit adeseori amenințări la adresa lui Marian Vanghelie.

”Într-adevăr acolo, pot să jur încă o dată, s-a vehiculat faptul că dacă domnul Marian Vanghelie nu i-ar fi rezolvat o problemă domnului Marian Dumitru ar fi avut de suferit. Asta pot să spun. Se vehicula faptul că avea o nevoie de la Primăria sectorului 5 și că dacă nu ar fi ajuns la o ședință cu primarul, dacă acesta nu ar fi rezolvat problema, ar fi avut probleme. Este adevărat că am fost la Primăria sectorului 5 și i-am cerut această întâlnire șefului meu de partid, i-am cerut să se întâlnească cu soția lui Marian Vanghelie, iar acesta a refuzat”, a declarat Nicolae Pupăză. Totodată, acesta a mai declarat că vizita a făcut-o atunci când Dumitru Marin a fost arestat. Pe lângă acestea, Nicolae Pupăză i-a spus judecătorului că pe parcursul audierilor de la DNA a existat un domn care tot ieșea și intra în birou, spunându-i să aibă grijă ce declară că există mai mulți martori care spun altceva și că va face pușcărie. ”Întrebările de la DNA vizau relațiile dintre mine, Vanghelie și Dumitru, precum și aportul edilului în evoluția carierei mele. La acel moment nu mi-am dat seama, însă astăzi apreciez că Marian Vanghelie are dreptate și că cei de la DNA voiau să mă convingă că în spatele hotelului lui Marian Dumitru e Marian Vanghelie”. 

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări). Aceste foloase au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei)

 

Ne puteți urmări și pe Google News