Editura Evenimentul si Capital

EXCLUSIV! DETALII INCENDIARE din DOSARUL LUI VANGHELIE: AMENINȚĂRI la NIVEL ÎNALT și PRESIUNI din partea DNA

Autor: | | 2 Comentarii | 9443 Vizualizari

Un martor din dosarul lui Marian Vanghelie a făcut o declarație incendiară la ultima ședință de judecată a dosarului în care fostul edil este acuzat că a primit mită de 30 de milioane de euro. Nicolae Pupăză a declarat astfel că, pe vremea când era manager la una dintre societățile omului de afaceri Marin Dumitru, a auzit adeseori amenințări la adresa lui Marian Vanghelie.

”Într-adevăr acolo, pot să jur încă o dată, s-a vehiculat faptul că dacă domnul Marian Vanghelie nu i-ar fi rezolvat o problemă domnului Marian Dumitru ar fi avut de suferit. Asta pot să spun. Se vehicula faptul că avea o nevoie de la Primăria sectorului 5 și că dacă nu ar fi ajuns la o ședință cu primarul, acesta ar fi avut probleme.

Este adevărat că am fost la Primăria sectorului 5 și că i-am cerut această întâlnire șefului meu de partid, i-am cerut să se întâlnească cu soția lui Dumitru Marian, iar acesta a refuzat”, a declarat Nicolae Pupăză. Totodată, acesta a mai declarat că vizita a făcut-o atunci când Dumitru Marin a fost arestat. Pe lângă acestea, Nicolae Pupăză i-a spus judecătorului că pe parcursul audierilor de la DNA a existat un domn care tot ieșea și intra în birou, spunându-i să aibă grijă ce declară, căci există mai mulți martori care spun altceva și că va face pușcărie.

”Întrebările de la DNA vizau relațiile dintre mine, Vanghelie și Dumitru, precum și aportul edilului în evoluția carierei mele. La acel moment nu mi-am dat seama, însă astăzi apreciez că Marian Vanghelie are dreptate și că cei de la DNA voiau să mă convingă că în spatele hotelului lui Marian Dumitru e Marian Vanghelie”.

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări). Aceste foloase au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei)

Seicii AU UMPLUT-O DE BANI pe Simona Halep! Ce SUMA URIASA a incasat pentru FINALA de la Doha

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 09:04 Pleșoianu solicită expulzarea ambasadorului Hans Klemm: „Acest individ a depășit deja orice limită a diplomației" 23:24 BREAKING NEWS în CREIERII NOPȚII! BLONDA lui Iohannis îi întoarce spatele: „Nu mă interesează Kovesi și nici referendumul!” 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”