Detalii şocante dintr-un dosar de trafic de peraoane din Cluj arată modul în care sunt racolate pe Facebook tinere aflate în situaţii delicate. Acestora li se propun slujbe bine plătite în diverse domenii în străinătate iar odată ajunse peste hotare, fetele ajung pe mâna proxeneţilor şi sunt obligate să se prostitueze în cluburi şi nu numai.
Extras din rechizitoriu (anonimizat).
”Partea vătămată M. M. C. l-a cunoscut pe coinculpatul C. Liviu Ciprian prin intermediul rețelei de socializare Facebook. Treptat, cei doi au comunicat din ce în ce mai mult, atât telefonic, cât și prin Facebook. Partea vătămată a dobândit o „totală încredere” în inculpat, povestindu-i tot ceea ce avea pe suflet și toate problemele personale. În acest mod, inculpatul a aflat că partea vătămată are o fetiță în vârstă de aproximativ 4 ani și că nu are un loc de muncă, situație ce-i creează probleme de natură financiară. Profitând de aceste împrejurări, inculpatul s-a oferit să o ajute, spunându-i că poate să-i găsească un loc de muncă în străinătate, respectiv ca ospătar la un restaurant, unde se putea câștiga în jur de 3.000 de euro lunar, cu tot cu bacșiș.
Într-un final, partea vătămată a acceptat ajutorul oferit de inculpat, deși iubitul ei, martorul A. A. F, nu a fost de acord, deoarece nu avea încredere în acesta.
În perioada sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie 2012, partea vătămată s-a deplasat cu inculpatul, ce conducea autoturismul marca VW Golf de culoare albă, cu nr. de înmatriculare CJ…CIP, din Jibou în Dej, fiind cazată de către acesta la pensiunea „DOMNIKA”, pe o perioadă de două săptămâni, timp în care, zilnic, a fost dusă la ore de engleză. În această perioadă, partea vătămată a aflat că urma să lucreze ca și dansatoare într-un club, nu ca și ospătar. Deoarece nu a fost de acord, inculpatul a exercitat acte de agresiune fizică și psihică asupra acesteia, sucindu-i gâtul și amenințând-o că, dacă se opune, i se va întâmpla ceva rău ei și fetiței sale.
În intervalul de timp în care a fost cazată la pensiunea „DOMNIKA”, partea vătămată și-a accesat adresa de Facebook în prezența inculpatului C., context în care acesta a aflat parola. Pentru ca partea vătămată să nu poată comunica cu persoanele din „lista de prieteni”, inculpatul a accesat fără drept adresa acesteia de Facebook și a schimbat parola de acces. Probabil în aceeași perioadă, acesta a șters toate discuțiile (arhivate) pe care le-a purtat cu partea vătămată pe Facebook, precum și contul lui din „lista de prieteni” ai părții vătămate. Tot în perioada în care a fost cazată la pensiunea sus-menționată, după comiterea acestor infracțiuni informatice, partea vătămată a încercat să-și acceseze adresa de facebook, dar nu a reușit, primind un mesaj prin care a fost informată că parola tastată este greșită.
Partea vătămată a fost transportată în Germania de către cei trei inculpați. Transportul s-a realizat cu autoturismul inculpatului J. Lucian Dorin. În localitatea Dusseldorf, partea vătămată a fost obligată să se prostitueze în clubul Dolce Vita, o perioadă de mai bine de trei săptămâni. În acest interval de timp, partea vătămată a fost supravegheată de către inculpata Z. Anamaria, căreia îi remitea toți banii câștigați prin întreținerea de relații sexuale contra cost, sumele de bani intrând, ulterior, în posesia inculpatului J..
Totodată, s-a întâmplat de mai multe ori ca partea vătămată să fie amenințată, atât în mod direct, cât și telefonic, cu producerea unor fapte păgubitoare în dauna sa și a familiei sale, inclusiv cu moartea, inculpatul Jula susținând că nu acceptă comentarii, că sancționează orice abatere de la scopul pentru care a dus-o în club, respectiv că nu-i este frică de poliție și că știe mai multe persoane în Germania, chiar și în clubul Dolce Vita, care pot să-i facă rău, încât nimeni să nu mai știe nimic despre ea. În aceste condiții, partea vătămată a trăit într-o stare de permanentă temere pentru viața sa și a membrilor familiei sale.
Cu ajutorul inculpatului C., a reușit să fugă din clubul Dolce Vita, după aproximativ o lună, dar acesta a dus-o în alte cluburi în care se practica prostituția, din localitățile Dusseldorf și Nurnberg, împreună cu persoana vătămată D. D, promițându-le că o să le aducă în țară în luna decembrie 2012. Totodată, i-a luat toți banii pe care a reușit să-i economisească, respectiv suma de 700 de euro, deși ar fi vrut să-i trimită fetiței sale.
Într-un final, partea vătămată și persoana vătămată au ajuns în clubul FKK Oasis din Nurnberg, unde se practica prostituția. Nu i-a mai trimis inculpatului C., care s-a întors în România, nici o sumă de bani, deși acesta a amenințat-o telefonic în acest scop. În urmă cu aproximativ două săptămâni, a reușit să fugă și să se întoarcă în țară, cu ajutorul unui client – „MIKE”, stabilindu-se la locuința părinților săi.
După ce a revenit în țară, și-a schimbat numărul de telefon. Totodată, cu ajutorul martorului A.A-F, a reușit să-și recupereze contul de Facebook, respectiv i-a comunicat acestuia răspunsurile la întrebările de control și l-a rugat să seteze din nou parola. După recuperarea contului, martorul A.A.F i-a schimbat parola, cu acordul ei. Acest martor a declarat cu ocazia audierii din data de 05.12.2012 că (din câte crede) a salvat mesajele prin care a realizat operațiunile de mai sus.
La aproximativ trei zile de la revenirea în țară, a fost căutată la locuința părinților săi de către inculpatul C, care i-a pretins suma de 1.700 de euro, ce ar fi reprezentat contravaloarea cazării la pensiunea „DOMNIKA” și a orelor de engleză. Deoarece persoana vătămată a refuzat, acesta a amenințat-o, spunându-i că data viitoare nu o să mai aibă ocazia să vorbească cu el. În aceeași seară, a fost contactată telefonic de către inculpat (nu s-a stabilit până în acest moment cum a aflat inculpatul noul număr al persoanei vătămate), care i-a cerut din nou suma de 1700 de euro și a amenințat-o. inculpatul a utilizat postul telefonic cu nr. 0749-xxxxxx. Fiindu-i frică, l-a rugat să o aștepte aproximativ o săptămână pentru a putea face rost de bani. După circa o săptămână, inculpatul a contactat-o telefonic din nou, cu același scop, exercitând din nou amenințări la adresa acesteia și a familiei sale. Totodată, i-a trimis un mesaj pe adresa de Facebook, spunându-i că, din banii datorați, o să cumpere lumânări pentru fetiță și un scaun cu rotile pentru ea, respectiv a transmis amenințări și la adresa prietenului ei. Deoarece s-a speriat foarte tare din cauza acestui mesaj, a sesizat în următoarea zi poliția, atât raportat la infracțiunea de șantaj, cât și cu privire la infracțiunea de trafic de persoane.
În data de 04.12.2012, a expirat un alt termen stabilit de inculpat pentru remiterea sumei de 1700 de euro.
În data de 06.12.2012, inculpatul, utilizând numărul de telefon 0754-xxxxxx, a apelat-o din nou pe partea vătămată. Discuția a durat aproximativ 40 de minute, context în care inculpatul a amenințat-o din nou, în același scop. Această convorbire a fost înregistrată de martorul A.A F, care era împreună cu partea vătămată. La începutul discuției, partea vătămată a selectat opțiunea „difuzor” iar martorul a înregistrat această convorbire cu telefonul personal, neavând altă posibilitate de înregistrare. Martorul a pus pună la dispoziția organului de cercetare penală această înregistrare, stocată pe un CD marca „copyme” (f. 134, 136). Convorbirea telefonică a fost redată în cuprinsul procesului-verbal de la f. 292-312.
Partea vătămată a pus la dispoziția poliției un CD marca „Copyme”, pe care sunt stocate mai multe documente care au fost analizate de către un lucrător de poliție desemnat în acest scop. Astfel, din cuprinsul procesului-verbal încheiat în data de 19.12.2012 (f. 138-140), rezultă că partea vătămată a primit un mesaj de la facebook, în data de 19.09.2012, la ora 7:10 PM, pe adresa de e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxx, prin care era informată că, la data și ora sus-menționate, i-a fost schimbată parola de acces la contul ei de facebook de la IP-ul 188.27.225.77, din Dej; totodată, partea vătămată a primit mai primit un mesaj de la Facebook, în data de 29.10.2012, la ora 8:22 PM, pe adresa de e-mail xxxxxxxxxxxxxxxx, prin care era informată că, la data și ora sus-menționate, i-a fost schimbată parola de acces la contul ei de facebook de la IP-ul 188.27.225.101, din Dej. Folosindu-se rețeaua globală internet și site-ul www.geektools.com cele două adrese de IP, rezultând că aparțin provider-ului de internet RCS&RDS România.”
Inculpații din dosar au primit pedepse între 2 ani și 6 luni închisoare și 3 ani, cu suspendare, informează gazetadecluj.ro