O fetiță de doar 2 ani a ajuns în comă la Spitalul de Copii din Iași după ce mama ei a lăsat-o nesupravegheată în cadă Adevărate orori au ieșit ulterior la ivealăș
O fetiță de 2 ani din Iași a fost lăsată singură în cadă, iar sursele judiciare au declarat că ar fi murit prin asfixie mecanică cauzată de înecare. Copilul s-a înecat după ce a aspirat lichid în plămâni. Sofia, fetița de doi ani, a ajuns în comă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria din Iași pe 7 septembrie. Mama a recunoscut că nu a supravegheat-o la baie, iar efortul medicilor a fost în zadar.
Copila locuia cu frații ei, cu mama ei și cu actualul concubin. Tatăl fetei nu locuiește în țară.
Medicii au descoperit urme și vânătăi mai vechi
Sursele judiciare au transmis că medicii au descoperit „fracturi osoase vechi multiple și politraumatisme prin agresiune”.
”Noi am fost anunțati că fetița este în stare gravă, intubată și că pe corpul acesteia au fost găsite urme de violență. Mai departe pe fir a intrat poliția care face în continuare anchetă și vor decide dacă mama vă rămâne sau nu în libertate. Ea locuia cu un alt bărbat care mai are doi copii dintr-o altă căsătătorie. Noi pe partea socială ne-am făcut datoria și am verificat dacă ceilalți copii sunt în siguranță și tatăl este responsabil”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt al DGASP pentru Gândul.
Micuța a murit, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a afla adevărul din spatele decesului copilei.
Femeia și concubinul femeii au fost arestați pentru 30 de zile. În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii, pe numele celor doi a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă și rele tratamente aplicate minorului.