Editura Evenimentul si Capital

Despre medalii | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

Bogdan Suceavă
Autor: | | 1 Comentarii | 733 Vizualizari

E adevărat că trăim într-o lume în care valorile se schimbă, dar chiar așa de amplă să fie preschimbarea încât secretarele unor politicieni să fie decorate?

Putem înțelege că fără aceste secretare politicienii respectivi nu ar fi fericiți. Putem înțelege că fără ele patria s-ar prăvăli. E greu de înțeles de ce niște mutări de hârtii de pe o masă pe alta trebuie recunoscute la cel mai înalt nivel dacă sunt făcute sub ochii exigenți ai puterii de la București, în timp ce reușite de excepție sunt trecute cu vederea de politicienii pasageri. La un an după ce Norman Manea a fost onorat cu premiul Médicis Étranger pentru Întoarcerea huliganului, România i-a decernat Ordinul Cultural în grad de Cavaler. Minunată idee, numai că aceasta e Categoria B a respectivului ordin, ceea ce reprezintă o formă de diminuare a recunoașterii operei literare și a temelor aduse în discuție de autor pe plan internațional. Iată o eroare din perioada mandatelor lui Traian Băsescu, perfect explicabilă dacă avem în vedere că dl ex-președinte nu a fost niciodată un cititor redutabil. Dar oare prin preajma lui nu se aflau și știutori de carte? Oricum, lucruri minunate se petrec pentru cultura română și, într-o lume ideală, anumite contribuții culturale ar merita recunoașteri la cel mai înalt nivel. O decorație ar merita Sean Cotter pentru că a tradus poezia lui Nichita Stănescu în engleză; volumul a apărut la Archipelago Books și a primit Best Translated Book Award pentru 2013 în Statele Unite. Cea mai înaltă recunoaștere ar merita Ciprian Manolescu pentru soluționarea Conjecturii Triangulării pentru spații de dimensiune 5 și mai mare (articolul apărut în Journal of the American Mathematical Society tocmai a fost publicat la începutul anului 2016). Ciprian Manolescu are multe izbânzi, între care trei medalii de aur pentru România la Olimpiadele Internaționale de Matematică, toate trei cu scoruri perfecte, o performanță neegalată de nimeni până în prezent. Clarificarea Conjecturii Triangulării are șanse să fie una dintre cele mai importante contribuții aduse de un român în cultură vreodată. Timpul ne va da dreptate! De o recunoaștere la cel mai înalt nivel ar trebui să aibă parte și Adrian Stoica, de la Jet Propulsion Laboratory, pentru munca lui extraordinară în domeniul roboticii. Dacă ați auzit de Roverele care explorează planeta Marte, atunci ați auzit de munca lui, pentru a aminti aici doar un singur exemplu. Preda Mihăiescu ar trebui recunoscut pentru demonstrarea Conjecturii lui Catalan, nerezolvată vreme de 158 de ani. E important să ne ridicăm privirea dincolo de viziunea noastră locală și să ne amintim de valorile cele mai de preț ale culturii și creativității umane. Ar trebui România să recunoască aceste valori? Cu riscul de a surprinde aș răspunde că da.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor

Dancila i-a dat LOVITURA lui Klaus Iohannis! Presedinte a rabufnit! Sar scantei pe scena politica

Pagina 1 din 1


Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI