Producătorii de legume ale căror sere şi solarii au fost distruse de zăpada din această iarnă vor primi compensaţii în valoare totală de aproape 2 milioane de euro. Banii vin de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii.
Suma maximă pe care o poate primi un producător este de 7.500 de euro, adică 33.000 de lei.
De aceaste ajutoare vor beneficia producători agricoli persoane fizice şi persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi firme.
Persoanele fizice vor primi 18 lei pe metru pătrat pentru geamuri şi puţin peste 2 lei pe metru pătrat pentru foliile din plastic. Sumele sunt mai mari pentru celelalte categorii de beneficiari: 24 de lei pe metru pătrat pentru geamuri şi 3 lei pe metru pătrat pentru foliile din plastic.
Cererile de sprijin financiar pot fi transmise direcţiilor agricole judeţene până pe 29 iunie. Potrivit datelor furnizate de direcţiile agricole judeţene, iarna grea a afectat serele şi solariile din peste 30 de judeţe şi aproape 3000 de producători agricoli. Din această cauză, salata, roşiile sau castraveţii din producţia autohtonă vor apărea în pieţe mai târziu, la un preţ dublu, au anunţat producătorii la începutul lunii.