Deşeurile de la Autostrada Transilvania, arse în Germania

Reprezentanţii Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR) au anunţat că vor transporta în Germania 16.000 din cele peste 50.000 de tone de deşeuri toxice de la fostele Uzine Chimice din Turda. CNADR va organiza pe 27 aprilie o negociere accelerată cu mai multe firme pentru a putea muta deşeurile din calea viitoarei Autostrăzi Transilvania.

Directorul de proiect al Autostrăzii Transilvania, Radu Gaşpar, a declarat că suma pusă în joc de autorităţi este de aproximativ 17 milioane de euro. Gaşpar a precizat că, deşi preţul transportului deşeurilor într-un loc special amenajat este relativ scăzut (în medie patru euro pe tonă), costurile cu tratarea acestora şi decontaminarea terenului sunt foarte mari.

”Este vorba despre deşuri chimice foarte periculoase care se transportă prin diferite localităţi. Aceste deşeuri se încarcă în camioane cu prelată şi se transportă în foste balastiere care au fost tratate cu marmă. După depozitare o parte dintre deşeuri sunt învelite cu materiale impermeabile, astfel încă apa care rezultă din ploi şi care a intrat în contact cu acestea, să nu se infiltreze în pânza freatică”, a spus Gaşpar.

Costuri de 1.500 euro pe tonă

Oficialul Companiei de Autostrăzi a estimat că, până la sfârşitul lunii mai, deşeurile din comuna Mihai Viteazu vor fi transportate în noul loc de depozitare. Radu Gaşpar a mai declarat că o între 12.000 şi 16.000 de tone de deşeuri toxice încă active vor fi transportate în Germania, unde substanţele active vor fi anihilate.

”Această manoperă costă între 800 şi 1.500 de euro/tonă. În locul rămas liber se va trece la o decontaminare prin ardere, o metodă folosită foarte des în ţările din Uniunea Europeană. Va fi folosit un utilaj care seamănă cu o combină şi care va arde terenul unde au fost depozitate aceste deşeuri”, a mai spus Gaşpar.

Lucrările vor fi realizate de firma care va fi declarată câştigătoare în urma procedurii de negocieri avansate, iar supravegherea va fi asigurată de Garda de Mediu şi Agenţia Naţională de Mediu.

Radu Gaşpar a mai declarat că Direcţia Juridică din cadrul CNADR a fost deja instruită să recupereze suma de la Primăria Mihai Viteazu şi de la firma care a cumpărat fostele Uzine Chimice din Turda şi care avea obligaţia să anihileze aceste deşeuri toxice.

CITIŢI ŞI:

Deşeurile de pe Autostrada Transilvania, mutate la suprapreţ