Descoperire ȘOCANTĂ în jurnalul Annei Frank. Cercetătorii au găsit PASAJE INDECENTE în manuscris

Cercetătorii au descoperit în jurnalul Annei Frank pasaje indecente după ce, cu ajutorul tehnologiei, au descifrat două pagini care deveniseră ilizibile.

„Anne Frank scrie despre sexualitate într-o manieră dezarmantă. Ca orice adolescentă ea îşi pune întrebări cu privire la  subiect", a explicat marţi Ronald Leopold, directorul Casei memoriale Anne Frank. Tehnologia digitală a permis descifrarea conţinutului celor două pagini, anunță News.ro.  „Voi folosi aceste pagini pentru a scrie glume”, a notat ea pe 28 septembrie 1942, transmite casa memorială Anne Frank. Adolescenta, în vârstă de 13 ani, a scris patru glume licenţioase şi a adăugat 33 de rânduri evocând educaţia sexuală şi prostituatele. 

La câteva luni după ce a acoperit prima inscripţie, „ea a subliniat faptul că este important să aibă o educaţie sexuală completă şi de calitate, şi nu înţelegea de ce adulţii erau atât de discreţi asupra subiectului„.  

În apărarea deciziei de a face publice noile texte, Fundaţia a explicat că „timp de decenii Anne a fost simbolul mondial al Holocaustului, şi Anne - adolescenta - a rămas în planul doi”  Pe 3 octombrie 1942, ea scria: „Tata, nemulţumit din nou, mă ameninţă că îmi ia jurnalul. Oroarea ororilor, de acum îl voi ascunde”. 

Anne Frank „a cules informaţii despre sexualitate de la părinţi, mai ales de la tatăl ei, de la prietena ei Jacqueline şi din cărţi”, a detaliat Fundaţia. 

Anne şi familia sa s-au ascuns în Amsterdam în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1942, familia Frank s-a refugiat într-o anexă secretă dintr-o clădire aparţinând societăţii tatălui său pentru a scăpa de nazişti.  Ea a scris jurnalul aici, lucrare care a devenit emblematică, până la arestarea şi deportarea familiei în 1944. 

Anne Frank a murit în 1945 la vârsta de 15 ani în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen cu câteva luni înainte de sfârşitul Războiului. Publicat doi ani mai târziu, jurnalul s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare, mai scrie sursa citată.