Descoperire fabuloasă în Botswana. E vorba de un diamant uriaș, al treilea ca mărime din lume

Descoperire fabuloasă în Botswana. E vorba de un diamant uriaș, al treilea ca mărime din lume

Un diamant extraordinar, al treilea ca mărime din lume, a fost găsit în Botswana.Diamantul, care are nu mai puțin de 1174 de carate, consolidează faima de care se bucură această mică țară africană.

Diamantul de 1.174 de carate a fost descoperit pe 12 iunie într-o mină, a anunțat miercuri compania canadiană Lucara. Diamantul, aflat deocamdată în stare brută, are reflexe argintii.

Descoperiri pe bandă rulantă

Este o „descoperire istorică, atât pentru noi, cât și pentru Botswana”, a comentat CEO-ul Lucarei, Naseem Lahri. "În ierarhia pietrelor mari, se află pe locul trei", au declarat, plini de mândrie, reprezentanții companiei. Aceasta nu este, însă, singura descoperire senzațională făcută în ultimele săptămâni în Botswana. Un alt diamant excepțional fusese descoperit cu câteva zile mai devreme, pe 1 iunie, de o altă companie minieră numită Debswana. Aceasta este deținută în comun de guvern și de dealerul  de diamante De Beers din Africa de Sud.

Botswana, patria diamantelor uriașe

Descoperirile consolidează poziția Botswanei de lider mondial al diamantelor gigantice. Șase dintre cele mai mari diamante din lume au fost descoperite în Botswan. Președintele Mokgweetsi Masisi a lăudat acest „moment fascinant” și frecvența tot mai mare a descoperirilor făcute în țară, scrie Le Figaro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Marea Britanie și regina Elisabeta a II-a dețin unele dintre cele mai scumpe diamante din lume

Cel mai mare diamant cunoscut este „Cullinan”. Acesta avea peste 3100 de carate și a fost descoperit în Africa de Sud în 1905. În aprilie 1905, a fost pus în vânzare la Londra, dar, în ciuda interesului pe care l-a stârnit, nu a putut fi vândut timp de doi ani. În 1907, guvernul coloniei Transvaal l-a cumpărat Cullinan și i l-a oferit regelui britanic lui Edward al VII-lea. Piatra a fost tăiată de Joseph Asscher & Co. dinn Amsterdam.

Cullinan a produs pietre de diferite tăieturi și dimensiuni. Cea mai mare dintre acestea poartă numele de Cullinan I sau Marea Stea a Africii. Are 530,4 carate (106,08 g) ți este cel mai mare diamant clar din lume. Al doilea ca mărime este Cullinan II sau a doua stea a Africii. Aceasta cântărește 317,4 carate (63,48 g). Ambele fac parte din Bijuteriile Coroanei. Alte șapte diamante majore, cu o greutate totală de 208,29 carate (41,66 g), sunt proprietate privată a Elisabetei a II-a, care le-a moștenit de la bunica ei, Regina Maria, în 1953.