Cel mai mare mormânt din Egipt a fost descoperit de arheologi. El ar fi aparţinut unui nobil pe nume Shedsu-Djehuty, scrie Agerpres.

Mormântul care a fost descoperit în anul 2018 are o vechime de 3.500 de ani, o dimensiune de 450 de metri pătraţi şi optsprezece porţi de intrare. 

Lucrările de renovare ale mormântului au început la scurt timp după descoperire şi au adus la lumină o curte imensă, o podea din gresie colorată şi picturi murale ce înfăţişează diverse activităţi, precum construcţia de ambarcaţiuni sau vânătoare. 

Shedsu-Djehuty a fost maestrul regal al sigiliilor pentru vechii regi din Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos, a declarat Mostafa Waziri, secretar general în cadrul Consiliului Suprem al Antichităţilor. Pe malul vestic al Nilului se află celebra Valea Regilor unde faraonii şi nobilii din Noul Regat Egiptean au fost îngropaţi în morminte sculptate în piatră.

Mormântul din Luxor este cel mai recent dintr-o serie de descoperiri prezentate de Ministerul Antichităţilor din Egipt. Instituţia a precizat că numărul echipelor care se ocupă în prezent de lucrările de excavaţie a fost mărit. 

Te-ar putea interesa și: