Descoperă România pe două roţi

La cerere, operatorii oferă şi pachete individuale care pot costa, pentru un weekend, în jur de 90-95 de euro de persoană.

Dacă te pasionează vacanţele active, în care să faci multă mişcare, dar să te şi bucuri de piesaj în voie, fă rost de o bicicletă şi „ia ţara la pedale“. Unele agenţii de turism au deja pachete speciale pentru astfel de aventurieri şi chiar închiriază biciclete. Chiar dacă, în prezent, cei mai mulţi amatori sunt străinii, operatorii speră ca, în timp, să prindă şi românii gustul concediilor pe două roţi.

„Clienţii noştri sunt în special germani, olandezi, belgieni, austrieci şi elveţieni. Şi piaţa românească are potenţ ial, dar nu este suficient de coaptă pentru a prezenta o cerere constantă“, spune Radu Zaharie, directorul agenţiei Inter Pares. Potrivit acestuia, românilor li s-ar potrivi mai bine traseele de scurtă durată. Preţul unui weekend pe două roţi ar putea costa circa 90-95 de euro de persoană, pentru un pachet făcut la cerere, cu cazare la hotel de trei stele şi două mese pe zi. Legături cu vecinii. Şi autorităţile au descoperit în această nişă un potenţial cârlig pentru turişti. Astfel, reprezentanţ ii ministerului de resort, în colaborare cu parteneri din domeniu, au pus la punct un proiect de hotărâre de guvern pentru a se stabili care sunt traseele din România pentru cicloturism sau turismul cu bicicleta.

Conform propunerilor, principala porţiune a traseului va fi de la Porţile de Fier la Calafat, apoi va trece pe teritoriul bulgăresc, după care se va întoarce prin Giurgiu şi va ajunge la Delta Dunării. Singura porţiune dificilă este între Or- şova şi Turnu-Severin. Acest traseu există deja în Croaţia, Serbia şi Bulgaria. Traseele sunt accesibile şi urmează să fie inscripţionate cu semne de circulaţie recunoscute de biciclişti la nivel internaţ ional. Deplasare cu trenul între marile oraşe. „Sunt foarte multe trasee posibile pentru biciclişti. Unele dintre acestea se parcurg pe şoseaua principală, altele pe dealuri sau chiar pe munţi, sub îndrumarea unui ghid, echipat cu hărţi. Numărul de participanţi este de maximum 20 de persoane“, spune Iulian Andrei, preşedintele comisiei pentru incoming în cadrul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi directorul Blue Line International. O variantă pe care o recomandă agenţ ia are ca punct de pornire Timişoara şi ajunge în Orşova, de unde se pot vizita, în zile diferite, Turnu-Severin sau Băile Herculane.

Preţul acestui pachet este de 450-500 de euro pentru şapte zile şi 300 de euro pentru cinci zile, după opţiunile clienţilor. Cei mai experimentaţi în astfel de programe spun că traseele acoperă regiuni relevante din ţară şi se adaptează şi în funcţie de forma fizică a bicicliştilor. „Avem un program pentru cei care merg 12 ore pe bicicletă, unul pentru mountain-bikeri (Sibiu-Retezat-Cernei), dar şi unul pe drumul Dunării, de la Baziaş la Sulina“, explică Radu Zaharie. Un alt tur este cel al mănăstirilor bucovinene, timp de şapte zile, combinat cu cetăţile fortificate săseşti, alte şapte. Distanţa dintre regiuni se pacurge cu trenul. În lipsa unor vagoane adaptate, bicicletele sunt transportate separat, cu maşina.