Descinderi DNA la Alba Iulia, într-un dosar de fraudare a fondurilor europene

Procurorii DNA efectuează marţi 12 percheziţii în municipiul Alba Iulia şi în localităţi învecinate, dintre care două la instituţii publice de interes local iar restul, la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii întreprind cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, conexe ori asimilate acestora şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011 - 2014.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că acţiunea DNA de la Alba Iulia vizează Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informatii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.