Naivitatea şi dorinţa de a-şi vedea copiii pe scenă, în reclame la diferite fi rme sau branduri de renume, sunt armele cu care părinţii pot fi învinși. Dispuşi să facă orice sacrifi ciu pentru micuţii lor, aceştia cad pradă unor escrocherii bine puse la punct
În ultimii ani, numeroase agenţii de modelling au apărut în România, promiţând celebritatea. Părinţi cu copii sunt opriţi în mall-uri, supermarket-uri sau chiar pe stradă şi după câteva complimente făcute celor mici sunt încurajaţi să semneze un contract. Escrocheria se face cu cap, iar în urma acesteia, mamele sau taţii sunt păcăliţi cu sume ce pot depăşi câteva sute de euro. O familie din Bucureşti şi-a făcut curaj şi ne-a povestit cum a fost păcălită cu 300 de euro de firma RGB FOTO PROMOTION, a cărui director de promovare este Andreea Balazs. Pentru a-i proteja identitatea, mămicii îi vom spune Anca.
Părinții sunt recrutați de firmele țepare în mall-uri, supermarket-uri sau direct de pe stradă
În timp ce se afla cu fetiţa la cumpărături într-un supermarket din Sectorul 3 al Bucureştiului, cele două au fost abordate de o tânără care s-a prezentat ca fiind angajată la ILIKE TEAM, o firmă de publicitate. După mai multe discuţii în care tânăra încerca să o convingă pe mamă că fetiţa ei ar putea să ajungă pe podium, naivă, femeia a cedat. „Mi-am spus că nu am ce să pierd, deşi dacă ştiam unde se ajunge nu mai continuam deloc. < Aveţi un copil foarte frumos şi are şanse să apară în reclame. Îi facem câteva fotografii şi le urcăm pe siteul nostru. De acolo, firmele de promovare vor recruta copiii cei mai expresivi şi îi vor propune pentru diferite apariţii publicitare. Copilul dumneavoastră va câştiga bani >. Ăsta a fost discursul domnişoarei căreia i-am dat şi 110 lei pentru ca fetiţa mea să apară pe site-ul lor. Culmea, am primit şi chitanţă la banii daţi“, îşi începe Anca povestea.
FOTO: Acesta este fotograful de la RGB FOTO PROMOTION, surprins în timp ce fotografifi a o fetiţă căreia i-a spulberat visul de a fi un mic star
Bucuria copilului, care zburda prin magazin cu gândul că va urca pe podium, va poza în rochiţe colorate şi că va fi în lumina reflectoarelor, a fost sclipirea de fericire din ochii mămicii. Nimeni nu avea să ştie că acel moment de euforie urma să fie, de fapt, o ţeapă în urma căreia familia avea să piardă 300 de euro. După nici o lună, cu câteva zile înainte de Paşti, telefonul Ancăi a sunat, iar la capătul celălalt al firului, o voce feminină i-a transmis că fetiţa ei şi alte şase copile au fost selectate din peste 400 de copii.
Camerele pline de părinţi şi copii
„Am fost chemată la un sediu de-al lor pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 24 pentru discuţii. Am urcat la etajul 1, acolo am fost primită de o secretară foarte tânără care ne-a invitat, pe mine şi pe fetiţa mea, să luăm loc într-o cameră. Era plină de părinţi care veniseră cu copiii. Un fotograf îi aşeza, pe rând, pe un scăunel. Îi întreba cum îi cheamă, câţi ani au, după care le făcea câteva fotografii. Cică pentru un album profesional. Mi s-a părut treaba chiar serioasă“, ne-a dezvăluit mămica. După câteva minute de aşteptare, Andreea Balazs, directoarea de promovare în cadrul RGB FOTO PROMOTION, le-a chemat în biroul ei.
Remuneraţii între 400 şi 800 de euro
„Era destul de tânără, strident machiată şi care vorbea destul de mult. Avea poezia învăţată. Mi-a spus că fata a fost selectată dintr-un număr foarte mare de copii, că e fotogenică şi că are o fizionomie foarte bună. Dacă vrem să continuăm, adică fetiţa să participe la 12 evenimente pe an, să pozeze pentru branduri de renume, la care va fi remunerată cu sume între 400 şi 800 de euro pe apariţie, trebuie să semnez un contract pentru care trebuia să dau 300 de euro. Deşi mi s-a părut o sumă destul de mare, aglomeraţia de părinţi din acea cameră m-a făcut să cred că sunt serioşi. Am plătit“, dezamăgită, Anca îşi spune oful. În contract se specifică doar faptul că agenţia va presta pentru beneficiar pe toată durata contractului, serviciile de reprezentare, în schimbul unui comision, firma urmând să ia 30% din contractele pe care le semna cu diferite branduri, iar copilul 70%. Însă, se obligă doar să realizeze un album profesional constând într- un portofoliu cu un număr de 20 de fotografii. „Cu albumul s-au ţinut de cuvânt, mi l-au dat şi mi-au spus că în câteva zile, copilul meu va avea prima apariţie. Au trecut de atunci trei luni. La telefon nu mai răspund, la adresa respectivă nu mai sunt de găsit, proprietarul îi caută pentru că nu au plătit chiria, deci ţeapă. Nu îmi pare atât de rău de bani, ci de faptul că i-am năruit visele fetiţei din cauza naivităţii mele. Voi face plângere la poliţie şi la Parchet pe numele acestei Andreea Balazs“, ne-a povestit Anca întreaga întâmplare. Ca ea sunt multe mămici care au păţit acelaşi lucru, diverse firme practicând acest gen de escrocherie. Deşi sunt şanse mici ca banii să fie recuperaţi, Anca vrea să tragă un semnal de alarmă ca alţi părinţi să nu cadă în aceeaşi plasă în care a căzut şi ea.
Cine deține informații despre Andreea, este rugat să ne contacteze la numărul de telefon: 021.527.11.11 sau pe offieredactie@evzgroup.ro