„Derapaj grav” pentru Orban? Reproşurile vin din Consiliul Superior al Magistraturii

„Derapaj grav” pentru Orban? Reproşurile vin din Consiliul Superior al Magistraturii

Prim-mininstrul Ludovic Orban a fost luat în colimator de Consiliul Superior al Magistraturii, care a sesizat joi Inspecţia Judiciară pentru apărarea independenţei puterii judecătoreşti.

La această situaţie s-a ajuns după ce premierul i-a îndemnat pe magistraţi „să judece cu mai multă atenţie”.

Şeful Guvernului se referea la decizia Curţii de Apel Bucureşti de suspendare a aplicării HG de reorganizare a Ministerului Finanţelor.

Pornind de la acea remarcă a liderului de la Palatul Victoria, doi membri ai CSM au criticat dur declaraţiile lui Orban în cadrul şedinţei de joi a Secţiei pentru judecători.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu am înţeles. Cum adică cu mai multă atenţie? Afirmaţii foarte grave. Dacă era o hotărâre definitivă pot să accepţi că pot fi făcute critici, însă este un litigiu în curs de soluţionare, chiar dacă este numai o suspendare.

Ce să înţelegem, că domnul premier îşi doreşte ca nicio măsură de acest gen luată în cadrul ministerelor să nu poată fi supusă controlului judecătoresc?

Sau ce putem înţelege? Că numai ministerele şi miniştrii lucrează în baza legii?

Nu ştiu ce este în dosar, nu ştiu nici cine este judecător, însă aceste afirmaţii mi se par foarte grave.

Este vorba despre judecători şi de aceea am ridicat această problemă. Vă solicit să punem în discuţie suplimentarea ordinii de zi cu această problemă.

Cred că ne putem pronunţa chiar în şedinţa de azi, mergând pe bunele practici şi putem hotărî pe loc, fără a ne mai interpreta Inspecţia Judiciară.

Cred că putem hotărî noi dacă este firesc ca un premier să vorbească astfel despre un litigiu aflat pe rolul instanţei”, a declarat judecătoarea Gabriela Baltag.

De asemenea, preşedintele CSM, Nicoleta-Margareta Ţînţ, a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţiile lui Orban:

„De aseară, de când au apărut în spaţiul public afirmaţiile premierului, am solicitat transcriptul acestora şi, de dimineaţă, toate materialele care au apărut pe presă, împreună cu transcriptul, le-am transmis Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări.”

Mai mult, un alt membru CSM a spus că declaraţia lui Orban reprezintă un „derapaj grav, pentru că premierul României a ajuns să dea indicaţii judecătorilor, spunându-le ce ar trebui sau nu să facă”.

În apărarea lui Orban a intervenit ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a susţinut că remarcile acestuia nu au pus în discuţie independenţa judecătorilor.

„Guvernul României, nici în ansamblul său, nici vreunul din membrii săi, inclusiv primul-ministru, niciodată nu a pus în discuţie independenţa puterii judecătoreşti în nicio declaraţie, nici măcar această declaraţie, care este criticată.

Această declaraţie a fost interpretată de colegele noastre în acest sens. După părerea mea, este o interpretare mult extrapolată şi eronată.

Primul-ministru şi-a manifestat nemulţumirea faţă de rezultatul unei anumite decizii care priveşte în mod direct Ministerul Finanţelor Publice.

Înainte de a fi prim-ministru, este cetăţean şi ca orice cetăţean are dreptul la o opinie, exprimată în spaţiul public.

Pot să vă spun că sunt zeci de cetăţeni care trimit Ministerului Justiţiei memorii şi plângeri, în care sunt criticate deciziile puterii judecătoreşti.

Dacă veţi considera că o astfel de declaraţie încalcă independenţa puterii judecătoreşti, atunci trebuie să le consideraţi şi pe cele câteva zeci care vin lunar la Ministerul Justiţiei.

Chiar şi textual dacă veţi interpreta, declaraţia se referă doar la doleanţa ca toate cauzele să se judece cu atenţie. Nu este nimic rău în acest lucru”, a mai completat Predoiu.

Un alt punct de vedere a fost exprimat de judecătorul Bogdan Mateescu, care a remarcat faptul că în acest caz membrii CSM s-au sesizat imediat faţă de alte cazuri.

Mateescu a dat ca exemplu o declaraţie în care judecătorii au fost făcuţi „şobolani”, iar Consiliul a intervenit de abia după 8 luni.

În cele din urmă, după deliberări, membrii Secţiei pentru judecători au decis să pună chestiunea pe ordinea de zi, însă a fost amânată o decizie până la primirea unui raport de la Inspecţia Judiciară.

„Este vorba despre o suspendare care este decisă până la judecarea de fond. Sigur că nu pot să nu îmi pun întrebări ce treabă există în această procedură.

Eu cred că managementul unui minister trebuie să îşi organizeze ministerul aşa cum consideră necesar.

Nu suntem la primele astfel de decizii şi aici chiar îi îndemn pe judecători să judece cu mai multă atenţie, pentru că în elaborarea hotărârilor de guvern de organizare şi funcţionare ale ministerelor, ale autorităţilor administraţiei centrale, conducătorii acestor instituţii au posibilitatea legală de a-şi organiza activitatea în departamente, direcţii generale, aşa cum consideră ei că este bine.

Dacă în felul ăsta se suspendă hotărâri de guvern privitor la reorganizarea unor ministere, reforma în administraţie va fi întârziată, pentru că cine ştie când se va ajunge la judecarea pe fond, iar suspendarea unui act normativ, mă rog a prevederilor legate de Direcţia Juridică, nu mi se pare corectă”, spunea Orban miercuri, după hotărârea CAB.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au suspendat hotărârea de guvern privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice, prin care era desfiinţată Direcţia Generală Juridică, înlocuită cu două noi structuri.

Judecătorii au admis o cerere depusă de Ciprian Sebastian Badea, şeful Direcţiei Generale Juridice din Ministerul de Finanţe.

sursa: Agerpres