Deputatul Titi Holban, pentru care ministrul Justiției a trimis săptămâna trecută conducerii Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de arestare preventivă, a fost salvat de colegii săi din comisia juridică. Aceștia au respins solicitarea justiției. Decizia finală în acest caz va fi luată de plenul Camerei Deputaţilor, în sesiunea extraordinară.
La şedinţa Comisiei juridice au fost prezenţi 20 deputaţi, deputatul Titi Holban, membru UNPR, şi avocatul acestuia. Vicepreşedintele comisiei, deputatul Ciprian Nica, a declarat la începutul şedinţei că lucrările vor avea un caracter secret, comisia urmând să redacteze un raport în acest caz, pe care îl va trimite Biroului permanent.
Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de deputatul Titi Holban, pentru trafic de influenţă.
Potrivit DNA, în ianuarie, Titi Holban a acceptat promisiunea unui denunţător că în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranşe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă. Intervenţia viza ca societatea administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie