Deputatul PSD Marian Ghiveciu a fost condamnat, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 3 ani închisoare cu suspendare pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, într-un dosar legat de retrocedarea nelegală a unor terenuri din comuna Merei, judeţul Buzău. Parlaentarul este unul dintre inițiatorii schimbărilor din codurile penale.
Instanţa a mai stabilit în cazul lui Marian Ghiveciu un termen de încercare pe o durată de 6 ani, potrivit Agerpres.
- Acceaşi pedeapsă, de trei ani închisoare cu suspendare, au primit şi Dumitru Borcan (şeful Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei comunei Merei, judeţul Buzău) şi Nicolae Costache (membru în Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor).
- Judecătorii au mai dispus ca Marian Ghiveciu, Dumitru Borcan şi Nicolae Costache să plătească în solidar 350.000 lei către partea civilă Luminiţa Marioara Vasile cu titlu de despăgubiri materiale şi 1.035.000 lei către părţile civile Luminiţa Marioara Vasile şi Constantin Vasile cu titlu de despăgubiri materiale.
Cei trei condamnaţi mai trebuie să plătească aproximativ 1 milion de lei către mai multe părţi civile, reprezentând despăgubiri materiale ce reprezintă diferenţa de valoare a terenurilor amplasate cu ieşire şi fără ieşire la drumul european E 85.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Marian Ghiveciu a fost trimis în judecată de DNA în anul 2011, sub acuzaţia de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial, în formă calificată.
Alături de acesta au mai fost trimişi în judecată fostul director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, Nicolae Costache, membru în Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi şeful Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei comunei Merei, judeţul Buzău, Dumitru Borcan, membru în Comisia Locală Merei pentru aplicarea legilor fondului funciar.
- Potrivit anchetatorilor, în perioada 2005-2006, instigaţi de Marian Ghiveciu (administrator al mai multor societăţi comerciale la momentul comiterii faptelor), Dumitru Borcan şi Nicolae Costache au profitat de funcţiile deţinute şi prin încălcarea atribuţiilor de serviciu au contribuit la eliberarea în mod nelegal a două titluri de proprietate pentru terenuri în zone cu potenţial imobiliar, datorită vecinătăţii cu drumul european, în favoarea unor persoane care nu erau îndreptăţite să primească acele titluri de proprietate.
În acest scop, Dumitru Borcan a falsificat mai multe înscrisuri oficiale, emise de Primăria Merei şi înregistrate la OCPI Buzău. Ulterior, aceste terenuri au fost cumpărate de Marian Ghiveciu de la persoanele care au obţinut titlurile în modalitatea descrisă mai sus.
"Persoanele care deţineau titluri de proprietate pentru terenurile respective, emise anterior în mod legal, au fost prejudiciate cu suma totală de 1.956.010 lei. Totodată, avantajul patrimonial realizat în modalitate descrisă mai sus este de 3.247.945 lei, reprezentând valoarea reală a terenurilor obţinute în baza actelor de proprietate emise nelegal şi cumpărate de Ghiveciu Marian", mai declară DNA